Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Piloți din cinci țări la etapele din Campionatul Est European și Cupa “Someș Oaș”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Rezultatele înregistrate la competiția auto organizată de ACR Satu Mare

acrTimp de două zile, vineri și sâmbătă, în Satu Mare s-au dăsfășurat două etape din Campionatul Est European CEC Ori Cup, dar și Cupa “Someș Oaș”. Competițiile s-au bucurat de succes, am avut participare din cinci țări: România (Brăila, Timișoara, Zalău, Satu Mare), Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia.

CEC Ori Cup a ajuns la ediția a 19-a cu etapa 5 (de noapte) și etapa 6 (cea de zi), iar Cupa “Someș Oaș” a trecut de ediția a 31-a. Au participat în total 26 de echipaje și 2 piloți. Au fost patru etape de orientare, adică 180 km în municipiul Satu Mare și în comunele Lazuri, Botiz, Odoreu, Nisipeni, Noroieni, Bercu, dar și patru etape de îndemânare la poligonul ACR. Aceste tipuri de competiții nu necesită închiderea traficului, pentru că cea mai importantă regulă a competițiiei este să se respecte cu strictețe regulile de circulație. Iată rezultatele înregistrate, pe categorii:

– “Cupa Satu Mare” (toți cei 28 de piloți, îndemanare): locul 1 – Norbert Kuzniak (Polonia, Renault Clio), locul 2 – Florin Ștecka (Satu Mare, BMW), locul 3 – Krzysztof Pospieszny ( Polonia, Skoda);

– “Cupa ACR-Rider’s” (cele 8 echipaje din Romania la orientare): Kiss Bertalan Cristian – Izsaky Pamela (Satu Mare), Căpităneanu Nelu – Nemțanu Valentin (Brăila), Bobu Ovidiu – Zaharie Alin (Timișoara);

– “Cupa Someș-Oaș” (cei 10 piloți români înscriși la îndemanare): Ștecka Florin (Satu Mare), Kiss Bertalan Cristian (Satu Mare), Bobu Ovidiu (Timișoara);

– Campionatul Est European – CEC Ori Cup” (cei 18 piloți înscriși la îndemânare): Norbert Kuzniak (PL-Poznan, Renault Clio), Krzysztof Pospieszny (PL-Poznan, Skoda), Frantisek Kourimsky (Cehia, Peugeot);

– “Campionatul Est European – CEC Ori CUP” (echipajele înscrise în campionatul european la orientare): Ales Cejka – Petr Dvorsky (Cehia, de 5 ori câștigători în Satu Mare), Krzewski Maciej – Krzewski Mateusz (Polonia – Myslowice), Marek Panka – Marek Czmielewski (Polonia-Opole), Norbert Kuzniak – Maurycy Skowronski (Polonia-Poznan), Kenyeres Miklos – Sebestyen Gyorgy (Ungaria-Budapest), Zuzana Klasova – Martin Klasa (Cehia-Ostrava).

Evenimentul a fost organizat de ACR Sucursala SM, CS Auto-Karting Rider’s SM, Primăria SM și Consiliului Județean SM. Organizatorii țin să le mulțumească sponsorilor.

acr1 acr23

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns