Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, că parlamentarii formaţiunii nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL deoarece actualul Guvern este unul bun, el reiterând, totodată, sprijinul faţă de preşedintele Klaus Iohannis.
“Ne ţinem de cuvânt – mergem cu actuala coaliţie de guvernare. Nu vom vota moţiunea de cenzură; considerăm că Guvernul actual este unul bun care are performanţe economice pentru România şi, repet încă o dată, îl sprijinim pe preşedintele României. Este o mare nevoie, mai ales în Parlamamentul României, să sprijinim tot ceea ce înseamnă securitatea naţională a României. Am făcut-o şi o facem în continuare”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Gabriel Oprea, citat de Mediafax.
Întrebat dacă, la votul moţiunii, parlamentarii UNPR vor sta în bănci, Oprea a răspuns: “Parlamentarii noştri nu vor vota moţiunea de cenzură, ca să fiu mai clar”.
Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a participat, sâmbătă, la Galaţi, la o întâlnire cu delegaţi ai filialelor din judeţele Galaţi, Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Buzău.
Anterior, deputatul PNL Mircea Toader a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută, sâmbătă dimineaţă, la Galaţi, că şansele ca moţiunea de cenzură să treacă depind de modul cum se vor poziţiona parlamentarii UNPR.
1 comentariu
Un jeg de om, s c l a v u l lui Ponta.