Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ponta şi Şova, citaţi la ÎCCJ în dosarul Turceni – Rovinari

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Victor Ponta
Victor Ponta

Fostul premier Victor Ponta a mers vineri dimineaţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vineri, fiind citat în dosarul Turceni-Rovinari, în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat.

UPDATE: La plecare, Victor Ponta a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, precizând că a venit în instanță în calitate de persoană privată, și nu persoană publică.

 

Victor Ponta a intrat în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) fără să facă declaraţii cu privire la dosarul în care este judecat şi în care vineri trebuie să spună dacă vrea să formuleze cereri şi să ridice excepţii înaintea începerii judecării cauzei aflate în prezent în Cameră preliminară.

Înaintea lui Victor Ponta, la ICCJ a venit şi senatorul Dan Şova, citat şi el, alături de ceilalţi inculpaţi din dosarul Turceni-Rovinari.

Judecătorul a dispus de la primul termen în Cameră preliminară citarea, pentru 6 noiembrie, a inculpaţilor din dosarul Turceni-Rovinari, care să prezinte eventualele cereri, excepţii sau obiecţii în privinţa rechizitoriului procurilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În cazul în care avocaţii inculpaţilor din dosar au semnalat nereguli, le vor aduce în discuţie la termenul de vineri, pentru ca acestea să fie aduse şi la cunoştinţa procurorilor DNA, iar apoi soluţionate, prin prisma normelor legale, de către judecătorul de Cameră preliminară, scrie Mediafax.

În 17 septembrie, la aproape trei luni şi jumătate de la punerea sa sub urmărire penală în dosarul Turceni-Rovinari şi după cinci “vizite” la DNA, Victor Ponta a fost trimis în judecată, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat “Victor-Viorel Ponta” a obţinut de la SCA “Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.

Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns