Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Pregătiri pentru Jocurile Olimpice de la Rio se fac şi în Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cele mai bune spadasine ale României au fost întâmpinate cu flori de sătmăreni

spadaCele mai bune spadasine din România, putem spune chiar din lume, se vor afla pentru 10 zile într-un cantonament la Satu Mare. Despre asta am scris şi în ediţia precedentă, dar lotul României a ajuns la noi miercuri dimineaţă. Spadasinele au călătorit cu trenul şi sigur că s-au acumulat minute de întârziere, chiar 50 de minute de această dată. Dar fetele nu au fost deranjate de acest aspect, câteva dintre ele chiar s-au declarat “fan tren”, însă nu neaparat “CFR”.

Pe peronul staţiei de cale ferată din Satu Mare s-a aflat şi un grup numeros de sătmăreni care au făcut un gest frumos, s-au gândit să le întâmpine cum se cuvine pe campioane. Printre alţii, îi amintim pe Virgil Dragoş – directorul D.J.S.T Satu Mare, Marcel Tarţa – directorul CS Satu Mare, Francisc Csiszar – antrenor de spadă, Adrian Pop şi Adrian Szilagyi, spadasini de la CSM Satu Mare, alături de sportivele sătmărence Simona Pop şi Amalia Tătăran care s-au aflat acasă, dar care se vor alătura lotului pentru acest cantonament. Trenul a sosit la ora 10:29, delegaţia României a călătorit în ultimul vagon. Cu multe bagaje, spadasinele au coborât din tren, iar în faţa staţiei au avut parte de o surpriză. Cei prezenţi au ţinut să le întâmpine cu flori la sosirea în Satu Mare, spre surprinderea fetelor.

“Sunt surprinsă! Înţeleg că ieri a fost 8 Martie, dar suntem emoţionate pentru că în general primim flori când câştigăm câte o medalie nu când ajungem undeva. Să sperăm că le merităm şi că le vom merita şi după competiţia de la Budapesta. Cred că era şi momentul să venim în Satu Mare, după atâţia ani. Am amintiri foarte plăcute de la Satu Mare, primele mele medalii chiar aici le-am câştigat. Ne-am propus de mult timp să facem un cantonament aici. Din păcate nu am putut să ne ţinem de cuvânt anii trecuţi pentru că se tot schimba calendarul competiţional. Am zis să le facem un cadou şi fetelor, Amaliei Tătăran, Simonei Pop şi Gretei Vereş, să venim aici. Sper că va fi o experienţă interesantă”, a spus Ana Maria Popescu (Brânză) la sosirea în Satu Mare.

Astfel, din 9 şi până în 18 martie, spadasinele se vor pregăti zilnic în sala de scrimă “Alexandru Csipler”, în vederea Grand-Prix-ului de la Budapesta din perioada 18-20 martie, dar şi pentru Jocurile Olimpice de la Rio din acest an.

Componenţa lotului care se pregăteşte la Satu Mare este următoarea: Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Gherman, Loredana Dinu, Simona Pop, Amalia Tătăran, Raluca Sbârcia, Claudia Băboiu, Adela Danciu, Ioana Dumitru, Greta Vereş.
Antrenori: Dan Podeanu, George Epurescu şi Claudiu Ştefan.
Maseur: Mircea Lascăr.
Medic: Lorena Nicolosu.12810010_10154658756879937_1997647158_o 12822865_10154658756899937_55686303_o

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns