Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Unde sunt programele?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Primele zile ale campaniei electorale i-au surprins pe candidații la primării pregătiți doar pe jumătate. În lunga perioadă de precampanie majoritatea dintre ei au crezut că își pregătesc materialele de propagandă, dar s-au trezit descoperiți.

Frunzărind materialele apărute se constată că există multe locuri comune. Mai precis, fiecare a scris ce i-a trecut prin cap. Sunt și programe recopiate din fostele campanii. În același timp, sunt și candidați care și-au pregătit foarte serios terenul. Ei pot sta în fața alegătorilor cu fruntea sus pentru că sunt pregătiți să răspundă la orice întrebare. În general aceștia sunt foști primari sau aflați acum în exercițiul funcțiunii.

Ce calități trebuie să îndeplinească un bun candidat de primar? În primul rând să cunoască foarte bine, ca în palmă, localitatea și problemele cu care se confruntă comunitatea. La comune este mai simplu. Cu cât localitatea este mai mare procesul de cunoaștere devine din ce în ce mai complicat, culminând cu reședința de județ.

Generalitățile sunt ușor de învățat. Mai greu se familiarizează candidații cu mecanismele de conducere ale unei comunități de zeci sau sute de mii de oameni. Nu știu cum funcționează instituțiile din subordine, nu știu citi nici măcar un buget. Nu cunosc sursele de finanțare, la fel cum nu știu cum se scurg banii din buget.

Cine i-a pregătit pe acești oameni să conducă și să înțeleagă mecanismele care reglează viața într-o comunitate mare? Nu dorim să comentăm programele la care am avut acces până acum. Este treaba partidelor să se critice între ele. Din confruntare pot ieși la iveală atât părțile bune, cât și partea demagogică, populistă a programelor prezentate.

Așa-zisele programe electorale își au importanța lor, însă pot fi și o capcană pentru populația mai puțin informată. Dar nici campanie fără programe nu se poate. De undeva trebuie să pornească dezbaterile. Se spune că la locale este ales omul. Dar “omul” dacă nu are în spate platforma unui partid, dacă nu are susținerea politică necesară, nu-și va putea pune în aplicare niciun punct din program.

Din această cauză candidații partidelor mari pornesc la drum cu prima șansă. Pe măsură ce campania electorală avansează, ei încep să fie duși de valul partidelor din care fac parte. Alegerile sunt “democratice”, însă alegătorii se lasă ghidați de conjunctura politică a momentului.

Să luăm două exemple. Când liderii PSD Liviu Dragnea și Victor Ponta anunță că ar fi posibilă o moțiune de cenzură prin care să dea jos guvernul Cioloș, încurajează electoratul să voteze PSD. Al doilea exemplu: după demisia ministrului Sănătății, declarațiile premierului Cioloș  că va face lumină în scandalul dezinfectanților din spitale sunt de natură să crească încrederea electoratului de dreapta. Dacă se rezolvă scandalul din Sănătate are de câștigat PNL.

Toate acestea nu sunt prinse în ceea ce partidele numesc programe electorale, dar influențează nemijlocit alegătorii. Programele, deși este campanie electorală, intră între paranteze. Ele sunt făcute pentru a fi citite. Foarte puțini consilieri sau chiar primari sunt capabili să le susțină în public.

Campania pentru locale, la fel ca programele electorale locale, nu poate fi despărțită de programele naționale. Programul național al PNL, ca partid cu un picior la guvernare, la fel ca programele naționale ale PSD, ALDE, UDMR, PMP, UNPR etc. curg de sus în jos până la ultimul județ și ultima localitate. Degeaba un candidat de la partidul X promite ceva dacă programul național al partidului său merge în altă direcție.     

Unde sunt programele? În “gura” fiecărui candidat, în capacitatea fiecăruia de a vorbi necontenit despre ce va face dacă va fi ales.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Experimentul Ponta

De câteva zile lumea politică vuieşte: Victor Ponta a devenit consilier al premierului Marcel Ciolacu. Onorific. În sensul că nu este plătit. Asta ca să nu le iasă vorbe că în timp ce se discută despre reduceri iată că se fac angajări.