Joi dimineaţa, locuitorii municipiului Satu Mare au aşteptat la nesfârşit autobuzele Transurban. Haosul circulatiei din oraş a depăşit cu mult nivelul dintr-o zi obişnuita. La orele dimineţii lucrătorii companiei de transport public local, Transurban SA, au intrat în grevă spontană.
Nemulţumirile şoferilor se datorează faptului că salariile lor au rămas la nivelul de acum opt ani, după ce, nivelul salariului minim a fost majorat nu de mult în toată ţara. În acest context, şoferii de la Transurban au rămas tot la nivelul salariului minim.
Cei 140 de angajaţi au declarat o grevă japoneză în data de 17 mai, avertizând angajatorul că vor intra în grevă dacă cerinţele privind reglarea salariilor nu se rezolvă favorabil. Tratativele între reprezentanţii angajaţilor şi conducerea firmei Transurban durează de opt săptămâni fără rezultate notabile.
Joi dimineaţa, candidatul UDMR, Kereskényi Gábor s-a întâlnit cu lucrătorii firmei Transurban la sediul companiei şi i-a rugat să sisteze greva, să nu lase locuitorii oraşului să aştepte în staţiile de autobuz, mai ales că este o vreme urâtă, ploioasă. Tot în aceasta zi au avut loc festivităţile de absolvire pentru clasele a XII-a.
Astfel, candidatul Kereskenyi Gabor a îndemnat conducerea Transurban, comisia din partea Primăriei, precum şi comisia de servicii publice a consiliului local să reia discuţiile şi să ofere o soluţie acceptabilă pentru toate părţile implicate.
”Consider că dl. primar sfidează angajaţii Transurban prin faptul că în cursul celor opt săptămâni nu s-a obosit să se prezinte personal să asculte problema sindicatelor. Atunci când angajaţii au fost acuzaţi de furt, dl. primar a putut să fie zilnic prezent la sediul Transurban”, a declarat Kereskényi.
Adresându-se preşedintelui încă in funcţie a consiliului judeţean, prezent la faţa locului, a spus: ”Să nu ne ascundem după deget. Toţi ştim cine l-a pus la conducerea oraşului pe acest primar.”
6 comentarii
Rușine românilor,cel mai dezbinat popor.pai nu va e rușine să mergeți cu atâția candidați când știți clar că numai un tur de scrutin este?rușine și partidelor românești.
Cu parere de rau …dar Kereskeny va fi primar!!! Noi Romani mergem cu 9 candidati si U D M R ul cu el!!!!
Noi, şoferii de la Transurban îl rugăm pe domnul Gabor să treacă pe la autobază să ne-o s***ga la toţi. Promitem că satisfăcuţi de placere vom avea mai multă motivaţie să ieşim pe traseu.
Noi, şoferii de la Transurban îl rugăm pe domnul Gabor să treacă pe la autobază să ne-o s***ga la toţi. Promitem că satisfăcuţi de placere vom avea mai multă motivaţie să ieşim pe traseu.
Noi, șoferii de la Transilvania îl rugăm pe domnul Gabor să treacă pe la autobază să ne-o s***ga la toți. Promitem că satisfăcuți de placere vom avea mai multă motivație să ieșim pe traseu.
Mai Kereskenyi, din deputat ai ajuns “purtator de cuvant ” intre Transurban si CL ?. Stai linistit ca inca nu esti primar !(…imparti indemnuri ?…). Lasa-i pe cei prezenti sa manance ceea ce si-au gatit “Gospodarii” orasului…..