Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Andreea Paul: TOPUL JUDEŢELOR. Ţară mare, turişti străini puţini. Avem de toate, dar nu tăiem bilete!

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Andreea Paul
Andreea Paul

Judeţul Satu Mare se află pe locul 21 la nivel naţional, în ceea ce priveşte destinaţiile preferate de turişti străini.

Ţară mare, turişti străini puţini. De 2 ori mai puţini turişti străini în România decât în Ungaria, de 4 ori mai puţini decât în Cehia, mai puţini chiar şi faţă de Bulgaria.

România a primit cele mai uluitoare cadouri de la natură, însă dovedim că nu ştim să tăiem bilete, să punem masa şi să facem patul aşa cum se cade pentru turişti. 2 din 10 turişti care au vizitat România au fost turişti străini în anul 2015.

România este printre statele cu cei mai puţini turişti străini înregistraţi în structurile de primire turistică, aproximativ 2 milioane de persoane, locul 23 în Uniunea Europeană, potrivit ultimelor date furnizate de Eurostat. Ţara noastră este depăşită de state precum Bulgaria – 3 milioane de persoane, Ungaria – 5 milioane de persoane sau Cehia cu 8 milioane de persoane.

Topul judeţelor vizitate de turişti străini

Municipiul Bucureşti se află în fruntea clasamentului destinaţiilor preferate de străini cu aproape 1 milion de persoane – 44% din numărul de sosiri ale turiştilor străini în structurile de primire turistică la nivel naţional. În topul preferinţelor turiştilor străini se află şi judeţele: Braşov cu peste 158 de mii de persoane, Sibiu cu peste 110 mii de persoane şi Mureş cu 92 de mii de persoane.

La polul opus, cu cel mai mic număr de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică, se află judeţele:  Giurgiu cu 2.231 de persoane, Vrancea cu 1.935 de persoane şi Teleorman cu 1.478 de persoane.

Judeţul Satu Mare se află pe locul 21 la nivel naţional, în ceea ce priveşte destinaţiile preferate de turişti străini.

 

Turismul are în România şi la nivel local, chiar în condiţiile actuale de infrastructură şi de cazare, un potenţial imens nevalorificat. În România – o ţară cu sute de obiective turistice absolut unice în lume, vin puţin peste 2 milioane de turişti străini anual. Oraşul New York este vizitat de 45 de milioane de turişti pe an. Până la a ne plânge de dotări şi infrastructură, trebuie întreprinsă o acţiune coordonată de promovare a “imaginii turistice de ţară”. Dincolo de politică, făcută de profesionişti şi adresată marilor ţări din lume. Peste 100 de kilometri de litoral turistic, de la Gura Portiţei la Vama Veche – proiect de relansare a turismului pe litoral, care să rivalizeze cu cel bulgăresc şi cele europene – este una dintre cele 10 propuneri pe care le-am lansat pentru reclădirea forţei economice inteligente a României.

TOPUL judeţelor: Sosiri ale turiştilor străini în structuri de primire turistică la nivelul judeţelor din România, în anul 2015

Nr.crt.

Judeţ

Număr persoane

1.

Municipiul Bucureşti

991949

2.

Braşov

158257

3.

Sibiu

110540

4.

Mureş

92021

5.

Timiş

91466

6.

Cluj

88534

7.

Prahova

73783

8.

Ilfov

60392

9.

Bihor

58767

10.

Constanţa

58752

11.

Arad

49850

12.

Suceava

45995

13.

Iaşi

41905

14.

Harghita

38029

15.

Argeş

32011

16.

Maramureş

29170

17.

Alba

21893

18.

Dolj

20635

19.

Tulcea

15692

20.

Bistriţa-Năsăud

14681

21.

Satu Mare

13888

22.

Neamţ

12391

23.

Galaţi

11439

24.

Mehedinţi

11350

25.

Bacău

11258

26.

Hunedoara

10774

27.

Caraş-Severin

9931

28.

Covasna

9736

29.

Vâlcea

8489

30.

Olt

7200

31.

Dâmboviţa

6322

32.

Buzău

4345

33.

Brăila

3984

34.

Sălaj

3727

35.

Călăraşi

3332

36.

Gorj

3167

37.

Vaslui

3142

38.

Ialomiţa

3004

39.

Botoşani

2533

40.

Giurgiu

2231

41.

Vrancea

1935

42.

Teleorman

1478

 

TOTAL

2.239.978

                 Sursa: INSSE, august 2016  

Să descoperim Judeţul Satu Mare!

Obiective turistice: Castelul Karolyi din Carei. Cu un aer cavaleresc medieval, castelul datează din anul 1792 şi este un loc plin de istorie, cultură şi de legende locale. De asemenea, Cetatea Medieşul Aurit reprezintă o atracţie turistică importantă din acest judeţ, având o istorie marcantă, localitatea propune turiştilor şi degustarea pălincii de Medieş, dar şi vizitarea Muzeului Pălincii de la Medieş. Statuia Lupoaicei, Mănăstirea Teghea, Castelul Lonyai sau băile termale de la Tăşnad, Acaş, Mihăeni, va invită la momente de relaxare şi bună dispoziţie.

Cea mai valoroasă resursă a judeţului Satu Mare este reprezentată de apele termale. Cea mai cunoscută staţiune ce dispune de această resursă atât de benefică oamenilor este cu siguranţă staţiunea Tăşnad, care adună peste 300 de mii turişti într-un an, cei mai mulţi veniţi din judeţele alăturate ca Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj.

Cu obiective turistice bogate în istorie, dar şi cu resurse naturale benefice sănătăţii, judeţul Satu Mare are o capacitate de cazare pe toate tipurile de primire turistică de aproximativ 2200 de locuri, în anul 2015. Aproape 14 mii de turişti străini au vizitat anul trecut judeţul nostru.

O regiune plină de tradiţie şi cultură pur românească pe care nu aveţi voie să o rataţi este Ţara Oaşului. În această zonă, portul tradiţional, lucrat din material ţesut în gospodărie, se distinge printr-o armonie cromatică deosebită şi bogăţie ornamentală. Tradiţia locală consideră olăritul foarte vechi, iar Centrul de Ceramică de la Vama păstrează acest obicei şi duce mai departe acest meşteşug.  Poate cea mai cunoscută manifestare folclorică din zonă este Sâmbra Oilor, un străvechi obicei al ciobanilor, ce marchează plecarea turmelor către munte sărbătorit prin cântec şi voie bună.

Avem un judeţ plin de atracţii turistice diverse, cu o istorie semnificativă şi cu resurse naturale benefice sănătăţii. Cum le promovăm? Printr-o mobilizare în forţă a autorităţilor locale şi naţionale, dar şi implicarea tinerilor din comunităţile locale la creşterea şi promovarea zonei turistice.

 

Deputat de Ţara Oaşului, Satu Mare

Lector univ. dr. la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns