Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Votul în cazul Bejenariu, amânat din lipsă de cvorum

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Liberalii solicită demisia din Parlament a deputatului PSD Eugen Bejinariu, susţinând că social-democraţii intenţionează să blocheze prin absenţă votul din Camera Deputaţilor.

UPDATE: Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, i-a cerut deputatului PSD Eugen Bejinariu demisia din Parlament, afirmând că a discutat deja cu colegul său, dar că acesta ”nu este convins că este un gest bun” pentru el.

UPDATE: Şedinţa Camerei Deputaţilor de luni, în care trebuia să se voteze cererea DNA de începere a urmăririi penale a deputatului Eugen Bejinariu a fost suspendată din lipsă de cvorum. Biroul Permanent a reprogramat şedinţa pentru lunea următoare, începând cu ora 15.00.

UPDATE: Comisia juridică a Camerei Deputaţilor au dat luni raport favorabil cererii procurorilor în cazul deputatului Eugen Bejinariu, în favoarea cererii procurorilor votând 11 deputaţi, cinci împotrivă, iar doi s-au abţinut.

“Ne aşteptăm de la majoritatea PSD-ALDE la aceeaşi atitudine parşivă de a sfida ideea de egalitate în faţa legii şi de a încerca să amâne decizia în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, pentru după alegerile parlamentare din 11 decembrie. PSD-ALDE le e frică de votul românilor, dar nu le este suficient de frică pentru a permite organelor de urmărire penală să-şi continue ancheta”, susţin liberalii într-un comunicat transmis, luni, Agerpres.

Potrivit PNL, niciun cetăţean nu trebuie să se aşeze deasupra legii, iar protecţia politică în faţa justiţiei afectează funcţionarea normală a unui stat de drept, vinovăţia ori nevinovăţia unei persoane fiind decise exclusiv de instanţele de judecată, nu de Parlament.

“Atragem atenţia că doar PSD-ALDE pot asigura cvorumul de şedinţă, întrucât deţin majoritatea parlamentară necesară, motiv pentru care trebuie să îşi asume dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru un vot regulamentar sau dacă vor scăpa de justiţie încă un PSD-ist”, precizează liberalii în comunicat.

Cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul ‘Microsoft 2’, urmează să fie dezbătută şi votată de plenul Camerei luni.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns