Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Se joacă ultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Se vor da adevărate lupte pentru playoff

Etapa a 26-a din Liga 1 reprezintă și ultima rundă din sezonul regulat. Ea se va desfășura de sâmbătă și până luni, iar în cadrul ei sunt programate adevărate lupte pentru playoff-ul campionatului.

Amintim că după sezonul regulat, Liga 1 se “rupe” în două. Primele 6 echipe intră în playoff, iar locurile 7-14 vor juca în playout. Și firesc, doar primele 6 formații se vor putea gândi la titlul național.

Viitorul și Steaua sunt singurele echipe care și-au asigurat prezența în playoff. Pentru următoarele patru locuri se luptă CFR Cluj, CSU Craiova, Gaz Metan, Dinamo și Astra. Dar Astra a juca joi, după încheierea ediției, restanța cu CSM Iași. Dacă echipa pregătită de Marius Șumudică a obținut victoria, atunci și-a asigurat și ea un loc în campionatul locurilor 1-6.
Sâmbătă avem două meciuri care nu pot modifica clasamentul Ligii 1. Dar nu înseamnă că sunt meciuri lipsite de miză. În playoff/ playout se intră cu jumătate din punctele acumulate în sezonul regulat, astfel că fiecare punct este important. Meciurile tari sunt programate duminică, de la aceeași oră.

Dinamo pornește favorită clară în meciul cu Pandurii, în vreme ce CSU Craiova și Gaz Metan caută fiecare victoria pentru a continua “la masa bogaților”. CFR Cluj caută și ea o victorie cu FC Viitorul pentru a intra în playoff. Astra – Botoșani se va juca duminică sau luni de la ora 20:30, în funcție de rezultatul înregistrat în restanța de joi. Dacă Astra s-a impus meciul va fi fixat pentru luni, pentru că giurgiuvenii nu mai pot pierde playoff-ul.

Vă lăsăm cu programul etapei a 26-a:
Sâmbătă, 4 martie
• Poli Timișoara – Chiajna (18:00)
• Steaua – ASA Tg. Mureș (20:30)
Duminică, 5 martie
• Pandurii – Dinamo (20:30)
• CSU Craiova – Gaz Metan (20:30)
• CFR Cluj – Viitorul (20:30)
• Astra – FC Botoșani (20:30)*
Luni, 6 martie
• FC Voluntari – Poli Iași (18:00 sau 20:30)**

*Dacă Astra a câștigat restanța de joi cu Poli Iași, atunci meciul Astra – Botoșani se va juca luni de la aceeași oră.
** Dacă va fi singurul meci al zilei se va juca de la ora 20:30.

Meciurile se văd pe Digi, Dolce și Look TV.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns