Asculta acest articolIeri fostul președinte Ion Iliescu putea fi văzut ieșind de la Parchetul General. Ajuns la o vârstă înaintată, cel mai puternic om politic al anilor ’90, a dominat scena politică în jur de 15 ani. Ca și Traian Băsescu, după terminarea mandatelor a încercat să rămână activ. Scoaterea lui Adrian Năstase din viața politică i-a oferit prilejul de a candida la funcția de președinte al PSD. A fost “lucrat” de Mircea Geoană, de oamenii care doreau reformarea partidului.
Atunci a rostit o replică, rămasă celebră, un avertisment pentru PSD: “Aveți grijă pe mâna cui dați partidul!”. Ceva mai târziu l-a blagoslovit pe Mircea Geoană cu o poreclă, rămasă și ea în istoria vorbelor de duh, “Prostănacul”.
PSD, sub Mircea Geoană, apoi sub președinția lui Victor Ponta, s-a reformat atât cât a putut. În orice caz, atâta vreme cât nu se vorbește despre nevoia de reformare a unui partid, înseamnă că nu se impune o reformare. Mai degrabă, PNL se află într-o perioadă în care are nevoie de reformare, din toate punctele de vedere.
Ion Iliescu a fost audiat în legătură cu mineriadele. Deci fostul “zoon politikon” al primilor ani de după căderea regimului comunist este chemat să vorbească despre una dintre perioadele sale de maximă glorie. I-a învârtit pe degete pe novicii care făceau primii pași în politică. O anumită parte a populației se uitau la el ca la un zeu. Vechii oameni politici, trecuți prin pușcăriile comuniste, i se puteau opune doar printr-un discurs ca venit din altă lume. Toate instituțiile, și vorbim, aici de cele de forță, SRI, Armată, Poliție, Justiție, ca și resursele, erau simple instrumente politice. Ion Iliescu venea cu o experiență de politician comunsit, uns cu toate alifiile, hârșit în luptele din culisele Partidului Comunist. Cunoștea foarte bine realitatea românească, știa nevoile oamenilor simpli și avea un talent înăscut de a sta de vorbă cu oamenii. Stăpânea și arta manipulării și, lucrul cel mai important, îi plăcea puterea. Nu poți pretinde să fii un mare om politic dacă nu îți place puterea, în sensul ei metafizic. Unui om politic autentic îi place să-și exercite puterea, să vadă că el poate schimba lucrurile, poate schimba destine.
Ion Iliescu a fost un “Conducător”, ultimul politician conducător. Diferența dintre un Președinte și un Conducător este una singură: președintele conduce conform Constituției și legilor țării, iar Conducătorul își face propriile legi și conduce după propriul interes.
Acum, după mai bine de un sfert de secol, lui Ion Iliescu i se reproșează că a încălcat legea în timpul mineriadelor din 1990. Este trist să vezi un om de aproape 90 de ani târât prin tribunale. Un fost președinte, mai ales cu un rol major în revoluția anti-comunistă din România, ar trebui așezat în rândul părinților fondatori, alături de marile figuri istorice.
Dar, ca și Traian Băsescu, alt președinte, alt mare politician care a dominat scena politică timp de zece ani, Ion Iliescu se vede obligat să-și apere imaginea în justiție. Se va dovedi că el se face vinovat de violențele din 1990 de moartea unor cetățeni nevinovați? Dacă procesul nu se va tergiversa și se va dovedi că este vinovat, își va sfârși zilele în pușcărie, alături de Vișinescu și Fecior, torționarii închisorilor comuniste, condamnați și ei pentru modul în care i-au tratat pe deținuții politici în anii ’50-’60 ai secolului trecut.
Cum să privești aceste lucruri acum, la 27 de ani de la consumarea acelui moment istoric extrem de controversat? Cui i-ar da satisfacție un Ion Iliescu sfârșindu-și zilele în pușcărie după ce a fost considerat marele salvator, emanația revoluției din decembrie 1989? Suntem atât de ahtiați după adevăr de parcă am devenit nația cea mai justițiară din lume. Adevăr, care adevăr?
