Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Dragnea va prezenta la sfârșitul săptămânii raportul privind evaluarea miniștrilor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, în comuna brăileană Viziru, că raportul privind evaluarea miniştrilor, care se află în lucru la acest moment, va fi finalizat, probabil, duminică sau luni, după care va fi prezentat în Comitetul executiv naţional al PSD, acolo urmând să fie luate deciziile care se impun.

 

‘Raportul privind evaluarea miniştrilor va fi finalizat, probabil, duminică sau luni, iar în zilele imediat următoare o să îl prezentăm în Comitetul executiv naţional şi acolo vom lua nişte decizii, care pot fi de orice natură. Dar obiectivul rămâne legat în continuare de măsuri care să ne asigure că acel program trebuie pus în practică. Nu este o evaluare făcută împotriva cuiva, ca să fie foarte clar. Am văzut că sunt câţiva colegi care se ciondănesc. Se mai întâmplă, când vine vara, oamenii se mai supără, se mai ceartă, dar dincolo de orice persoană, pe mine mă interesează ca acest program să fie pus în practică, este singura noastră şansă în această perioadă’, a declarat Dragnea, scrie agerpres.
Liderul PSD a precizat că raportul de evaluare va fi unul ‘extrem de riguros’, pentru că ‘nu ne putem juca cu programul de guvernare’.

‘Orice măsură care este întârziată are efecte asupra altor măsuri, care ne pot afecta creşterea economică, resursele financiare, veniturile la bugetul general consolidat şi finanţarea şi susţinerea unor măsuri extrem de importante’, a completat Dragnea.

 

 

Grindeanu: Remanierea ”nu se face la televizor”

 

În ultima perioadă s-a speculat faptul că guvernul Sorin Grindeanu ar putea fi dărâmat sau că mai mulţi miniştri vor fi remaniaţi. Sorin Grindeanu spune că totul merge bine. Mai mult, premierul nu e de acord cu discuţiile din spaţiul public şi spune că Executivul său se mişcă foarte bine.
“E foarte bine că se clarifică lucrurile din punct de vedere al evaluărilor. Această evaluare a fost constantă, nu doar acum. Suntem într-o direcţie bună. Nu o spunem noi, ci Eurostatul. Asta arată că măsurile luate de acest Guvern îşi văd rezultatele. E meritul unei echipe. Efectele se văd în creşterea economică.

Eu nu intru în aceste replici şi nu dau replici la unii şi la alţii. Liviu Dragnea a cerut ca astfel de discuţii să înceteze. E un gest înţelept. Discuţiile acestea puteau să facă rău. Sunt de acord total cu ce a spus domnul preşedinte. O remaniere făcută la TV pune presiune din punctul meu de vedere. Miniştrii sunt puşi într-o situaţie de incertitudine. Aşa ei nu mai sunt ascultaţi. Cine ar vrea să se alăture echipei nu mai are nicio certitudine”, a spus Grindeanu.

Acesta a explicat de ce nu a fost în Parlament când s-a votat legea salarizării. ” Eu nu sunt deputat şi nici senator, dar votam legea salarizării cu două mâini. Faptul că legea salarizării s-a votat şi s-a aşezat cum trebuie, e foarte bine. Cunosc legea salarizării în mare parte. Legea salarizării este foarte importantă, nu are legătură cu Guvernul Grindeanu, Guvernul Cioloş sau orice alt guvern vine.

Poate nu şi-a mai adus aminte domnul Tăriceanu. Noi am decis de la Sinaia să mergem cu legea salarizării în Parlament. Toţi miniştrii care au lucrat la această lege, au contribuit. Inclusiv avizul Guvernului a fost unul pozitiv. Eu nu fac remanieri la televizor. Aşa a fost schimbarea şi de acum trei luni. Actul de demisie în al al Liei Olguţa Vasilescu e un act de responsabilitate. Nu ştiu dacă mai sunt şi alţi miniştri în acestă postură.”, a mai spus Grindeanu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns