Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Elevii de clasa a VIII-a şi-au luat rămas bun de la gimnaziu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vineri, 9 iunie, elevii de clasa a VIII-a din şcolile gimnaziale şi liceele cu ciclu gimnazial din judeţul Satu Mare şi-au luat rămas bun de la gimnaziu, de la colegi, profesori şi diriginţi.

Am aflat câteva date de la unele dintre şcolile care au sărbătorit acest moment din viaţa elevilor.

Colegiul Naţional Ioan Slavici

Festivitatea de absolvire de la Colegiul Naţional Ioan Slavici Satu Mare s-a desfăşurat pe baza sportivă, în curtea şcolii, unde au participat, pe lângă absolvenţi, părinţi, bunici şi conducerea instituţiei, respectiv Simona-Maria Păcurar, directoare şi dr. Alina Dragoş, directoare adjunctă, iar ca invitat avocatul Claudiu Ghiriti, preşedintele Asociaţiei de Părinţi.

Înmânarea unor distincţii

Absolvenţii, purtând uniforme, iar fetele şi coroniţe de flori pe creştet, erau grupaţi într-o parte şi răspundeau rând pe rând apelului de a-şi prelua diplomele de merit.
Iată şi numele lor: Premiul I – FLORIAN ALEX, media 10; Premiul al II-lea – DAN DARIA, 9,97; Premiulal III-lea – PAŞCA DIANA, 9,94; Menţiune I – GHIRITI ANDREI, 9,92; Menţiune II – NASTOR DAVID, 9,88; Menţiune III – RUBA MARA, 9,86.
Menţiuni: MATEAŞ CĂTĂLIN, 9,83; PĂCURAR ALEXIA, media 9,83; ROGOJAN ALIN, 9,83; ARDELEAN IOANA, 9,75; POP RAUL, 9,75; MĂRCUŢ ERIK, 9,69; DAN LAURENŢIU, 9,61; DRAGOMIR REBECA, 9,61; GALOŞ LUCHIANA, 9, 58; HERMAN SALOMEEA, 9,52; BUMBA DENISA, 9,47; ŢÂNŢAŞ OANA, 9,47; DRĂGUŞ REMUS, 9,44; CIORBA-SCHUPLER NICK, 9,38; PERENI THOMAS, 9,22; JULEŞTEAN CRISTIAN, 9,19; MUREŞAN VIVIEN, 9,19; FASTANCZ GERHARD, 9,13; LUŢAŞ JOHANNA, 9,13; HAIDUC SIMIDA, 9,00; SAVA EMILIA, 8, 88; PETRIC RAREŞ, 8,77.
Nu a lipsit nici tradiţionalul ceremonial al predării cheii generaţiei următoare, urmat de un moment artistic, cu o pereche de dansatori.

Următorul mare pas – liceul

Aşadar, absolvenţii de clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional Ioan Slavici s-au despărţit, unele fete chiar cu lacrimi în ochi, de profesorii care le-au îndrumat paşii în ultimii ani, de colegii cu care au împărţit atât bucurii, cât şi supărări, şi se pregătesc acum de următorul mare pas din viaţa lor: liceul. La un moment dat, elevii au lansat baloane roșii, care s-au înălțat sus, în văzduh. Când ne-am ridicat privirea spre formația de baloane, pe deasupra lor tocmai se vedea traseul marcat cu alb al unui avion cu reacție. Să fie un semn al ascensiunii care îi așteaptă pe elevii din această generație?

Ceremonialul s-a finalizat cu îmbrăţişări, lacrimi şi dăruiri de buchete de flori.
Într-o convorbire în faţa camerelor de filmare ale postului de televiziune Informaţia TV, cele două directoare au ţinut să-i asigure pe elevii din noile generaţii, care au optat pentru a urma gimnaziul sau liceul în această instituţie, că alegerea lor este una bună. Datorită unor profesori dedicaţi misiunii lor, de pe băncile acestei şcoli au ieşit absolvenţi care s-au dovedit a fi buni profesionişti în domeniile în care au activat.
Şcoala Gimnazială Dr. Vasile Lucaciu

Şi la Şcoala Gimnazială Dr. Vasile Lucaciu Satu Mare a fost vineri o atmosferă sărbătorească, la absolvirea celor două clase: a VIII-a A, secţia română şi a VIII-a B, secţia maghiară. În cuvintele lor de salut, George Alin Micle, director şi Ildiko Etel Hudak, directoare adjunctă au avut cuvinte de laudă la adresa absolvenţilor de clasa a VIII-a, care “îşi iau zborul spre alte forme de învăţământ liceal şi profesional”. Ei au subliniat totodată şi rolul profesorilor în reuşita elevilor la învăţătură. La premiere, s-a remarcat eleva Brigitta Zolceac, şefă de promoţie, cu media 10. La fel ca în alţi ani, şi aici au avut loc câteva momente cultural-artistice, precum şi predarea simbolicei chei generaţiei următoare.

Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada

Joi, 7 iunie 2017, a fost o zi importantă, putem spune o sărbătoare pentru absolvenţii clasei a VIII-a, ai Şcolii Gimnaziale „Petőfi Sándor” Livada. Manifestarea a avut loc într-un cadru festiv: ora de dirigenţie, ultimul clinchet de clopoţel, urmat de cuvântul de deschidere al directorului Maskulik Levente şi a directoarei adjuncte Dudaş Emilia.
În continuare elevii claselor a VIII-a au cântat pentru cei prezenţi (elevi, părinţi, bunici, cadre didactice) „Parcă ieri” şi „Végre elmúlt”. Programul a continuat cu discursuri ţinute de viceprimarul Szabo Ignacz, profesorul Csaki Francisc, dirirectoarea Popescu Monica (Liceul Tehnologic „George Bariţiu” Livada) şi reprezentantul Comitetului de părinţi, Cardos Erika. Alături de elevi şi profesori, la acest eveniment au fost prezent Seer Iuliu (Consiliul Judeţean Satu Mare) şi directoarea adjunctă Pribilean Mariana.
Apoi reprezentanţi ai claselor a VIII-a au ţinut discursuri şi au predat cheia elevilor din clasa a VII-a. Un moment deosebit care a adus mare bucurie părinţilor, cât şi cadrelor didactice pentru rezultatele deosebite la învăţătură a fost premierea elevilor printre care amintim premiul I: Csetnek David (VIII A) şi Chira Nadine (VIII B). La final, cei prezenţi au înmânat buchete de flori absolvenţilor claselor a VIII-a.
Informaţiile despre evenimentele din Livada ne-au fost oferite de profesorul Szalay Miklos Attila.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Evaluare profesori

Asculta acest articol Evaluare profesori   Statement in bold need to be seen if a lesson is to be judged