Asculta acest articolPrezumtivul scandal legat de declarațiile colonelului Paraschiv a fost foarte repede acoperit de declarațiile președintelui Klaus Iohannis referitoare la președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Primul om în stat afirmă despre cel de-al doilea om în stat că este “puțin obsedat”. Cel de-al doilea om în stat îi răspunde primul om în stat că este șantajabil din cauza problemelor juridice de când era primar și este beneficiarul “puterii paralele”.
Conflictul s-ar petrece, așadar, între doi “penali” cu opinii diferite despre ce înseamnă “penal”.
În ce constă “obsesia” președintelui Senatului? Domnul Tăriceanu are câteva idei fixe: se fac abuzuri de către DNA, o persoană nu este “penală” decât după o decizie judecătorească definitivă și irevocabilă, că există o putere paralelă și alte chestii de genul acesta cuprinse în termenul general de drepturile și libertățile persoanei.
Ce obsesii are președintele Iohannis? În primul rând i se reproșează că folosește termenul de “penal” la adresa unor persoane care nu sunt condamnate definitiv. Președinte le spune “penali” celor care li se deschide un dosar penal. În scrisoarea deschisă președintele Senatului îi amintește președintelui României că el însuși este “penal” pentru că s-a folosit de funcția de primar pentru a lua ilegal niște spații la Sibiu.
Pe poziții diferite se situează și în ceea ce privește legile Justiției. Tăriceanu îl acuză pe Iohannis că ține să să numească șefii procuraturii și că el este beneficiarul direct al puterii paralele.
Indiferent de ce spune unul despre celălalt, este cert că nu pot cădea de acord dacă un obiect este alb sau negru. Între ei nu există cale de împăcare. Au depășit și limita unor relații instituționale. Președintele țării nu-l invită pe președintele senatului la nicio manifestare oficială. :i invers.
O relație de adversitate extremă există și între președinte și guvern. Este adevărat că la nivel personal încă nu s-au înregistrat atacuri directe. În schimb apare altă relație de adversitate extremă între președinte și Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și a principalului partid de guvernare. Acuzațiile reciproce sunt aceleași. De fapt, arsenalul de luptă este același. Nu s-a schimbat nimic de pe vremea lui Traian Băsescu. Fostul președinte este fondatorul unui limbaj politic în uz. Personalitatea lui colerică și-a pus amprenta pe epocă. El a introdus în politică șabloane, formule de atac la adversar, dar și adevărate concepte. Dihotomia corupție-anticorupție desparte formațiunile politice, plasează oamenii într-o tabără sau alta.
Din cauza acestor disensiuni verbale nu se pot adopta niciodată legi general valabile. Nu se poate reforma niciodată un sector până la capăt. Pe legi precum cea a salarizării, a pensiilor, a legilor educației, a sănătății, nu se poate ajunge niciodată la un consens. Despre legile justiției nici nu poate fi vorba pentru că fiecare tabără vrea să-și subordoneze justiția, fiecare în felul său.
Conflictele nesfârșite, disensiunile pe orice mărunțiș, atacurile la persoană țin de campaniile electorale. Niciun politician nu vorbește decât cu ochii la electoratul său. |ara nu există decât ca o entitate cu potențial electoral. Omul, individul, este redus la votul său. Adevăratele probleme ale cetățeanului au dispărut cu totul din atenția politicienilor. Nu există decât o singură preocupare: distrugerea adversarului prin orice mijloace. Ce va fi în 2018? Anul Centenarului precede anul alegerilor prezidențiale. Vai de România!
