Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Patru tenismene din România la Roma

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Odată încheiat turneul de la Madrid, interesul se mută către turneul de tenis de la Roma (WTA), dotat cu premii totale de 3.351.720 dolari. Acest turneu va debuta luni, iar la startul lui se vor afla patru tenismene din România, Simona Halep, liderul mondial, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu şi Sorana Cîrstea.

Simona Halep, finalistă în urmă cu un an, va intra direct în turul secund, urmând să o înfrunte pe câştigătoarea dintre belarusa Victoria Azarenka şi japoneza Naomi Osaka.

Buzărnescu (30 ani, 32 WTA) o va întâlni în prima rundă pe chinezoaica Shuai Zhang (28 WTA). Asiatica s-a impus în ambele confruntări de până acum, în 2012, cu 7-5, 6-2, la Roland Garros, şi în 2017, finala turneului ITF de la Tokyo, cu 6-4, 6-0.

Irina Begu (27 ani, 38 WTA) va avea şi ea ca adversară o reprezentantă a Chinei, Shuai Peng (32 ani, 37 WTA), aceasta fiind prima lor confruntare.

Sorana Cîrstea (36 WTA) va juca în primul tur la Roma contra unei jucătoare din calificări. Pe tabloul principal ar putea intra și Monica Niculescu (61 WTA) calificată în ultimul tur al calificărilor.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns