Asculta acest articol– sub semnul Centenarului –
Nu știm cum s-ar fi desfășurat sărbătoarea Centenarului dacă “orânduirea” socialistă dăinuia până în zilele noastre. Putem fi însă siguri că nu ar fi avut loc nici evaluarea procurorului general Augustin Lazăr, nici procesul “Bombonica”, nici summitul Inițiativa Celor Trei Mări.
Klaus Iohannis ar fi sărbătorit Centenarul ca profesor într-un sat din județul Sibiu, în schimb Viorica Dăncilă putea fi o bună tovarășă prim-secretar în județul Teleorman.
Putem fi însă siguri că scriitorii, artiștii, oamenii de cultură, în orice condiții istorice, ar fi procedat în același fel. Adică s-ar fi întâlnit la simpozioane, cenacluri, dar mai ales prin cafenele, și ar fi discutat, mai mult sau mai puțin liber, despre cei o sută de ani cuprinși între momentul 1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2018.
Cu un “dacă” în față istoria se transformă în mistică, iar ideologiile în literatură subversivă. Prin urmare, trebuie să ne asumăm destinul de a trăi în libertate și a sărbători Centenarul după voia fiecăruia, fără obligația de a aplauda la comandă, fără obligația de a participa la ceea ce generic numim “manifestări”.
Oricum aplaudacii au dispărut, locul lor fiind luat de postaci. Uneori cele două specii se intersectează, precum homo sapiens cu omul de Neanderthal, dar și cu homo erectus, “omul ridicat”, mai puțin celebrat.
Dacă nu există “Omul Centenarului” ar trebui inventat. :i chiar se fac eforturi de a fi inventat. Strădania este la fel de inutilă ca încercarea de a inventa “omul nou”.
Sub semnul Centenarului, la fel ca sub orice altă zodie, suntem egali cu noi înșine. Prin urmare, viața de zi cu zi merge mai departe, fără amnistii, fără grațieri, cu certuri politice, cu procese, cu atacuri la persoană, cu scumpiri și creșteri de taxe și impozite.
În anul Centenarului inflația urcă spre 5%, motorina este cea mai scumpă din țările UE, dar vor crește pensiile. Tot în anul Centenarului a lovit pesta porcină africană, precum sfârșitul primului război a fost încununat de gripa spaniolă. Plutește în aer amenințarea unei peste la rumegătoarele mici, oi și capre, vacilor fiindu-le rezervată aflatoxina laptelui.
În rest, în anul Centenarului lucrurile merg bine. Numite mai blând “nișe”, există suficiente “resturi” pentru ca lumea să pară neschimbată, iar omul egal cu sine de când s-a perceput ca ființă inteligentă, socială, creativă, morală.
O nișă, un “rest” ne considerăm și noi, cei care în aceste zile ne întâlnim la Satu Mare pentru a celebra literatura. Desigur, tot în numele sau sub semnul Centenarului. Deși ajunse la ediția cu numărul 27, adică XXVII, nu am reușit să clarificăm un lucru: “Zilele Poesis” sau “Zilele culturale Poesis”?
Tot un drac, ar putea zice un hâtru. Adică unul dintre postacii care înviorează viața plicticoasă a cetățeanului de rând. Pe vremea aplaudacilor o eventuală nemulțumire cel mult putea fi zgâriată pe pereții unei toalete publice.
Acum avem libertatea să spunem orice. Nu însă să și facem. Probabil că aici este locul să-mi cer scuze pentru că mi-am permis să nu mai scriu despre scandaluri și politicieni, ci despre un fapt de cultură.
În linii mari, ediția din acest an a sărbătorii culturale petrecute sub auspiciile revistei Poesis se petrece respectând același ritual: se prezintă cărți, reviste, se discută despre problemele scriitorilor, despre multele probleme ale culturii din România rămase nerezolvate chiar și în anul Centenarului.
