Opera “Otello” de Verdi a revenit la Cluj cu contribuții sătmărene

Asculta acest articol

Opera Maghiară din Cluj-Napoca a lansat săptămâna trecută o nouă producție a uneia dintre cele mai celebre și reușite lucrări din istoria genului: ”Otello” de Giuseppe Verdi. La spectacol a contribuit și sătmăreanul Kallo Krisztian în calitatea sa de dirijor al Corului de copii al instituției clujene.

Orchestra și corul au fost coordonate de Janko Zsolt, iar rolul titular, unul dintre cele mai pretențioase din repertoriul liric, a fost asumat de tenorul Marius Vlad Budoiu. Rolul Desdemonei i-a revenit sopranei Egyed Apollonia, iar rolul intrigantului Iago a fost acordat baritonului Kalmandi Mihaly. Tenorul Pataki Adorjan a cântat rolul lui Cassio, iar Emilia a fost interpretată de mezzosoprana Veress Orsolya. Regia a fost realizată de Istvan Albu. Am asistat la a doua reprezentație, la două zile după premieră.

O culme a stilului italian de operă

Giuseppe Verdi s-a retras din viața muzicală în 1871, după premiera fastuoasă cu ”Aida”, pesemne mulțumit de cât realizase până atunci. Au urmat ani liniștiți la ferma sa, timp în care deja bătrânul compozitor se arăta tot mai mâhnit de influența crescândă a dramei muzicale wagneriene,, care căpăta discipoli și în Italia. I se părea că stilul german nu se potrivește defel cu tradiția operei italiene. Unul dintre exponenții noii generații, Arrigo Boito, avea să fie cel care îl va stimula pe maestrul din Busseto să revină pe scena operei, cu două lucrări care au însemnat o culme a teatrului muzical italian.

”Otello”, prima dintre ele, s-a născut greu, în câțiva ani de lucru intermitent, între 1881 și 1885. A avut de la bun început un succes imens, după premiera de la Scala din Milano din 1887. Un mare merit revine libretului lui Boito, care a reușit să comprime până la esențe textul dramei lui Shakespeare, căruia i-a adăugat un intens duet de dragoste la finalul primului act și o profesiune de credință nihilistă a lui Iago (aria ”Credo in un Dio crudel” de la începutul actului 2).

Concizia și forța textului i-au inspirat lui Verdi o muzică pe măsură, concentrând toate mijloacele tradiției italiene și, mai mult decât atât, realizând o autentică dramă muzicală, în care momentele de virtuozitate sunt perfect integrate în ansamblu și orchestra capătă un rol vital, de comentator subtil al acțiunii. A rezultat un monument și o sinteză a istoriei genului, paradoxal foarte accesibilă pentru public. Verdi avea să împingă inovația și mai departe în ultima sa operă, ”Falstaff”, încheindu-și creația cu un cor în formă de fugă: ”Lumea e o glumă”. Bună, proastă? Fiecare cum crede.

Muzica înainte de toate

Regizorul Istvan Albu, de la Teatrul Maghiar de Stat, este la prima operă pusă în scenă și asta se simte mai ales în felul în care tratează scenele de cor. Scena furtunii de la începutul operei este banalizată, iar exaltatul ”foc al bucuriei” e împins în spatele scenei. O idee interesantă este ”îngerul morții” care apare în momente-cheie ale spectacolului, iar decorul actelor mediane, un cimitir stilizat, punctează căderea în abis a tuturor eroilor și aparentul triumf al lui Iago. Meritul regiei este că nu se pune în niciun moment în calea muzicii și lasă cântăreții să se desfășoare în voie.

Marius Vlad Budoiu cântă rolul de ani buni și și-a dozat cu pricepere efortul, evitând să se suprasolicite în primul act și strălucind în pasajele dramatice, furioase, deși l-am fi dorit mai expresiv în aria “Dio, mi potevi scogliar”. A avut în Kalmandi un partener pe măsură, duetul ”Si, pel ciel” fiind cel mai izbutit moment al serii. Baritonul, competent și carismatic, cu o carieră frumoasă pe scenele italiene, a părut că se menajează, maliția amară din ”Credo” n-a atins cote prea înalte, dar actoria sa a fost ireproșabilă. Cassio a avut în Pataki Adorjan un interpret adecvat, cu nuanțe burlești.

Dar steaua serii ni s-a părut soprana. Egyed Apollonia a ajuns la maturitate vocală și artistică, reușind să redea atât puritatea Desdemonei (fără să ducă rolul într-o afectare derizorie) cât și încăpățânarea ei, care îi va fi fatală. Așteptăm cu mare interes o prestație a sa în ”Tosca”. Credem că e pregătită.

A fost un spectacol bun, fără a fi extraordinar, și ne-a bucurat prezența multor tineri și copii în sală. Ce vor fi înțeles ei din această poveste sumbră e cu totul altă discuție.