Asculta acest articolS-ar părea că parcurgem o perioadă a marilor emoții colective. Nu puțini politicieni, printre care se numără și președintele Iohannis, au evidențiat rolul emoțiilor în alegeri. A crea o emoție a devenit o preocupare seriosă pentru tacticieni.
Se poate aprecia că începând din 2016 cozile de la secțiile de vot din străinătate au generat emoții, iar emoțiile la rândul lor au generat voturi.
Apropiindu-se alegerile prezidențiale este în interesul candidatților opoziției să nu se rezolve problema votului pentru românii din străinătate.
Tot ca urmare a unei emoții colective s-a văzut obligat Victor Ponta să-și dea demisia din funcția de premier. Se întâmpla în urma incendiului de la clubul “Colectiv”.
O puternică emoție a provocat cazul fetiței de opt ani luată cu mascații, violentată de o procuroare cu atâta zel încât se pune problema dacă nu cumva este vorba despre o decizie judecătorească pe bază de mită. Întâmplător în aceeași perioadă era împușcată o altă fetiță de șapte ani de către un polițist.
Astfel de cazuri crează emoții colective cu reverberații în spațiul politic. S-ar putea spune că partidele de dreapta, aflate în opoziție, au deja o oarecare expertiză în domeniu și profită electoral de situațiile ivite.
Faptul că președintele Klaus Iohannis nu intervine deloc poate fi interpretat și ca un semnal că nu va mai candida pentru un al doilea mandat. Îl tentează funcția de președinte al Consiliului European, dar îl încurcă și hotărârea USR-PLUS de a avea candidat propriu. Altfel, Klaus Iohannis ar fi intervenit măcar prin purtătorul de cuvânt.
PSD nu sesizează oportunitatea, făcând măcar în treacăt o referință la șeful statului, la obligația lui constituțională de a sări în apărarea cetățeanului, în cazul de față fiind vorba despre o fetiță de doar opt ani.
Partid greoi, PSD se limitează la a plăti polițele. Este adevărat că se nimerește să fie la guvernare, pe bună dreptate revenindu-i responsabilitatea. Tot atât de adevărat este că nu știe gestiona crizele de acest tip.
Cum pot fi rezolvate astfel de crize? În primul rând prin demisiile de onoare și prin demiteri. Cu excepția lui Ponta, în PSD nu se recurge la demisiile de onoare. Nu se practică nici demiterile imediate. Pentru că politica de cadre în PSD, numirile în funcții sunt adevărate încrengături de pile, cunoștințe, relații.
Unul din secretele unității PSD este nepotismul ridicat la politică de partid și de stat. Nu le poți avea pe toate. Dacă nu s-ar considera o mare familie, PSD nu ar reuși să treacă peste crize.
Se observă un fenomen straniu. PSD se leapădă rapid de lider, însă renunță greu la oamenii aflați pe anumite funcții. Expicația pare simplă: în spatele fiecărui lider suprem se află o persoană care-i vânează poziția. Mircea Geoană le-a dat un brânci lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, Victor Ponta l-a detronat pe Geoană, Liviu Dragnea l-a debarcat pe Ponta, iar acum a venit rândul următorului lider, Viorica Dăncilă.
După emoția încarcerării lui Liviu Dragnea, suprapus peste pierderea alegerilor europarlamentare, partidul și-a strâns rândurile. În jurul cui? În jurul primului ministru. Oricine ar fi fost acela, devenea automat șeful partidului. Întâmplător este Viorica Dăncilă.
A trecut abia o lună și lucrurile se aranjează. Dar această reintrare în normalitatea de tip PSD crează emoție cu impact electoral? Greu de spus.
