Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

OUG privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează ca peste 73.000 de companii să beneficieze de un ajutor maxim de 800.000 de euro, a scris recent pe Facebook, ministrul Energiei, care anterior a deţinut întregul portofoliu al Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului.

Schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro de întreprindere. Numărul estimat de beneficiari este de peste 73.000.

“Am lucrat la această Ordonanţă de Urgenţă, pentru că ştiu că cei din domeniul HoReCa au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie”, a mai scris Virgil Popescu.

Totodată, tot prin prezenta OUG cei din domeniu sunt scutiţi de plata impozitului specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021.

“Am încredere că schema de ajutor de stat pe care am demarat-o în guvernul PNL va fi dusă la bun sfârşit, cu rezultate bune, de noul meu coleg ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui. Pornim cu încredere şi ajutor reciproc în noul an. Pentru că avem nevoie de aceste două lucruri, pentru a merge mai departe”, a conchis oficialul guvernamental.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns