Asculta acest articol
Interesantă concluzia la care a ajuns Marcel Ciolacu, și anume că președintele PSD, oricare ar fi el, nu trebuie să fie automat candidatul partidului la președinția României.
El se bazează pe date certe: toți candidații prezidențiali au pierdut alegerile prezidențiale din poziția de șefi ai partidului. Judecată cinstită.
Realitatea este că oricât de bine au stat în sondaje începând cu Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta și Viorica Dăncilă toți au pierdut în fața candidatului dreptei.
Excepție a făcut Ion Iliescu, el câștigând alegerile din 1990 și 1992 din poziția de “emanat al revoluției”, iar în anul 2000 a avut șansa să-i fie contracandidat Corneliu Vadim Tudor.
Prin urmare atunci s-a votat “răul cel mai mic” și astfel Ion Iliescu a mai obținut cel de-al treilea mandat prezidențial.
Dacă Marcel Ciolacu este primul președinte PSD care nu se aventurează într-o bătălie pierdută, Ludovic Orban anunță că va candida la președinție. În același timp transmite un mesaj cât de poate de clar că va câștiga competiția internă și își va păstra funcția de președinte PNL.
Situația dreptei este cu totul alta. De fiecare dată, când un candidat al unui partid de dreapta a ajuns în turul doi a câștigat în fața candidatului PSD.
Emil Constantinescu a câștigat în fața lui Ion Iliescu, în timp ce patru ani mai târziu, în anul 2000, candidatul PNL a împărțit voturile cu candidatul CDR.
Astfel din cauza lui Theodor Stolojan și Mugur Isărescu, s-a calificat în turul doi Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRP.
Ce concluzie poate fi trasă din această întâmplare? Una singură: că dacă dreapta, respectiv PNL, USR-PLUS vor avea candidați prezidențiali puternici, aproximativ egali, voturile electoratului de dreapta se vor împărți în primul tur și astfel se poate strecura în turul doi prezidențialul partidului care revigorat electoratul PRP.
Iată că Marcel Ciolacu se poate înșela. Într-o competiție a candidatului social democraților cu Diana :oșoacă sau cu liderul AUR, George Simion, este clar că prima șansă o are candidatul PSD. PNL, după cinci luni de guvernare a scăzut de la 27% la 22%. A pierdut și USR-PLUS câteva procente. Nu se știe în ce direcție se îndreaptă România.
Colaborarea PNL-USRPLUS este destul de proastă. Coaliția de guvernare în întregul ei pare prea șubredă pentru a inspira încredere.
Odată cu apariția neașteptată a AUR electoratul de dreapta s-ar putea să nu mai fie atât de fidel candidatului dreptei.
Jocurile încă nu sunt făcute. Sunt prea multe necunoscute ca să ne putem face o idee despre cum se va vota peste trei ani.
De altfel 2024 este un super-an electoral. Vor avea loc patru rânduri de alegeri, europene, locale, parlamentare și prezidențiale. 2024 va fi cel mai fierbinte an electoral din istoria post-decembristă și post-pandemie.
Pentru că vor fi patru scrutine în decurs de șase luni electoratul va fi bulversat, năucit de partidele și politicienii care se vor confrunta mai dur ca niciodată.
În acest moment nu există un echilibru de forțe nici între stânga și dreapta, nici în interiorul celor două tabere ideologice.
Pe stânga, Victor Ponta încearcă să-și mențină partidul în actualitate încrezător că poate depăși pragul electoral. PMP a pierdut la milimetru intrarea în parlament. După toate semnele competiția dintre USR-PLUS și PNL va continua. Fiecare partid speră să câștige ceva din aglomerația ce se va crea datorită faptului că se înghesuie într-un singur an patru rânduri de alegeri.
Când au patru șanse într-un an cum să nu stea cu privirea ațintită spre promițătorul an 2024?
