Asculta acest articol
În timp ce în Europa războiul dintre Rusia și Ucraina continuă, cu foarte mici speranțe de reinstaurare a păcii, Statele Unite se implică într-un nou conflict. Președintele taiwanez, în fața amenințărilor Chinei, a anunțat că se bazează pe o cooperare între armata din Taiwan și Garda Națională americană.
Reacția celei de a doua puteri economice din lume nu se va lăsa prea multă vreme așteptată. China nu-i Rusia.
Forța ei de reacție va depăși implicarea Statelor Unite strict în problema Taiwanului.
Competiția economică dintre cele două mari puteri este reală, nu ca în cazul Rusiei, unde în plan principal este competiția militară și doar în subsidiar problemele economice.
Sancțiunile împotriva Rusiei caută să-i slăbească lui Vladimir Putin capacitatea de finanțare a războiului cu Ucraina, în timp ce eventualele sancțiuni împotriva Chinei ar amplifica și mai mult crizele deja existente ale materiilor prime și mai ales ale componentelor electronice importate de majoritatea țărilor dezvoltate de la producătorii chinezi.
În ciuda avantajelor uriașe în probleme de securitate pe care le oferă SUA, parcă se depășește o anumită limită a conflictelor cu impact mondial.
Jandarmul planetei riscă să-și piardă încrederea anumitor categorii sociale din lumea liberă.
În numele democrației, al libertății, trebuie făcute multe sacrificii, dar nu se știe dacă în spatele acestor principii nobile nu se ascund și foarte mari interese economice.
Giganții economici dau tonul în foarte multe domenii. Așa cum pandemia a favorizat producătorii de vaccinuri, războiul din Ucraina favorizează producătorii de armament.
Dacă cele câteva sute de cazuri de variolă a maimuței de pe glob pun din nou problema vaccinărilor la nivel planetar, un conflict armat în Taiwan ar pune în plan secund războiul din Ucraina.
Implicațiile la nivel internațional sunt infinit mai mari dacă relațiile chinezo-americane se deteriorează și mai mult decât până acum. Asta ar putea să însemne o atenție mai mică acordată din partea Statelor Unite problemelor din Europa.
România se bucură de o relație foarte bună cu Statele Unite, atât în cadrul parteneriatului special, cât și în cadrul NATO, dar din punct de vedere economic, social și cultural, relațiile noastre în cadrul UE sunt, pe termen lung, mai importante. Americanii nu au renunțat la viza pentru români, dar în același timp România încă nu este acceptată în Spațiul Schengen.
Ce este mai important pentru români, intrarea în SUA fără viză sau extinderea Spațiului Schengen? Evident, mai multe avantaje oferă circulația liberă în Europa.
Premierul Ciucă a pus aceste probleme în fața PPE. Liderii popularilor europeni au promis că vor susține aderarea țării noastre în acel spațiu râvnit încă de la aderarea la UE, dar promisiunile au rămas simple promisiuni.
Președintele Iohannis, după întâlnirea la vârf pe tema a noi sancțiuni împotriva Rusiei, vorbea despre o “temporizare”, adică o amânare a deciziilor. De o “temporizare” întinsă pe ani întregi se lovește și România la multe capitole în relațiile cu Uniunea Europeană și Comisia Europeană.
Extinderea conflictelor cu impact mondial nu ne ajută deloc în rezolvarea unor probleme punctuale. La fel ca aderarea la Spațiul Schengen, ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, MCV, care împiedică reformarea Justiției, a rămas o promisiune rostogolită de la un guvern la altul, de la un președinte la altul.
Dacă se vorbește despre o nouă ordine mondială, România trebuie să-și reconstituie prioritățile, la fel ca parteneriatele cu anumite țări.
Înainte de toate trebuie să se ajungă la un consens politic intern. Alianța celor două partide mari face posibil acest lucru.
Dar oare actuala clasă politică înțelege ce înseamnă o nouă ordine mondială? Nu se prea vede că ar înțelege.
