Asculta acest articol
Oricât de promiţătoare au fost, până la urmă toate s-au destrămat, începând de la Convenţia Democratică Română (CDR), de la Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr, Alianţa DA cum se prezenta, de la Uniunea Social-Liberală (USL) până la mai recentele coaliţii PNL-USR-UDMR, PNL-PSD-UDMR, sparte cu mult zgomot ca nişte vaze care se prezentau a fi de cristal şi s-au dovedit a fi de sticlă casantă de joasă calitate.
De toate acestea s-a ales praful, peste pulberea lor s-a aşezat praful amestecat cu dezamăgirile milioanelor de votanţi care şi-au pus speranţele de mai bine în ele.
Privind în urmă nu poţi să tragi altă concluzie decât că viaţa politică românească este fluidă, iar scena politică pe care joacă partidele este atât de alunecoasă încât niciun jucător politic nu scapă fără să cadă-n nas.
Dacă vreodată se va pune problema ridicării unor statui iniţiatorii vor avea mari probleme în a găsi vreun politician care să merite să fie imortalizat în piatră sau bronz.
Doar chipuri trecătoare, ca de lut fărâmicios s-au perindat prin parlamentul României, pe la palatul Cotroceni şi mai ales pe la palatul Victoria. Unul dintre prim-miniştrii care vor veni după Marcel Ciolacu, sau chiar actualul premier care se zbate să reformeze sistemul de stat, ar trebui să propună să i se schimbe numele. De ce, prin ce merite deosebite, merită sediul guvernului României să fie numit Palatul Victoria? Ce victorie măreaţă are în palmares vreunul din zecile de guverne care au condus România?
Nu riscăm nimic afirmând că au condus România cam în genul băiatului drogat care a omorât doi tineri pe şoseaua de la Vama Veche care nu are trotuar.
Cei care nu au reuşit să toarne un trotuar obligând pietonii să meargă pe şosea sunt părtaşi la această tragedie. Câte localităţi fără trotuare nu sunt în România! Frumoasa comună Certeze din Ţara Oaşului este un exemplu negativ.
Vocea care anunţă spargerea coaliţiei PSD-PNL îi aparţine fostului prim ministru Florin Cîţu. El însuşi victima destrămării guvernului de dreapta PNL-USR-UDMR, deci parte a cauzei care a condus la formarea unei coaliţii formate de un partid de dreapta şi unul de stânga, clamează în gura mare că “alianţa cu PSD este una toxică pentru PNL”.
Vorbind de obicei în nume propriu, de data aceasta Florin Cîţu se face purtătorul de cuvânt al miilor de liberali care au fost şi continuă să fie împotriva guvernării cu PSD.
Adevărul este că PNL nici când era în fruntea unei coaliţii de dreapta nu a dat dovadă că ar dori să iniţieze reforme în consonanţă cu doctrina, cu principiile economice de dreapta. A guvernat ca un partid socialist, ceva mai titrat, dar la fel de nociv şi ostil mediului de afaceri.
În timpul guvernării PNL-USR-UDMR s-a încărcat organigrama cu zecii de mii, poate cu sute de mii de posturi la stat.
Dacă este să vorbim în termeni de nocivitate, dovezile sunt împotriva ambelor partide. Singura competiţie reală dintre PSD şi PNL a fost cea legată de angajări la stat. Guvernul, ministerele, agenţiile, instituţiile, consiliile judeţene, primăriile sunt pline de angajaţi cu carnete de partid eliberate de PSD şi PNL, sau de simpatizanţi ai unuia dintre cele două partide. Culoarea politică a şefului unei instituţii publice se întinde ca o pecingine peste întreaga organigramă. Trebuie să recunosc că nu ştiu exact ce înseamnă “pecingine”, dar în niciun caz nu este ceva bun din moment ce poporul a introdus-o în proverbele sale negative.
Să revenim la PSD şi PNL. Se va sparge sau nu se va sparge? Dacă absolut nicio alianţă, nicio coaliţie nu a fost dusă până la termenul stabilit de ce ar face excepţie tocmai guvernarea PSD-PNL aflată în faţa a patru alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale?
