Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni (14-27 august 2023).
În ceea ce priveşte regiunea Maramureş, din care face parte şi judeţul Satu Mare, meteorologii spun că în intervalul 14-24 august, valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative, vor oscila în jurul mediei de 30 de grade, apoi vor scădea uşor, spre o medie de 28 de grade.
Valorile nocturne, sub normele perioadei la debut, vor creşte de la 12 la 16 grade mediat regional în primele 3 nopţi, după care se vor menţine aşa până în 22 august când vor mai scădea treptat spre 14 grade.
Probabilitatea de apariţie a averselor, pe spaţii restrânse în general, va fi mai mare între 17 şi 22 august şi din nou în 26 şi 27 august.
Fii primul care comentează