Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Steaua s-a calificat fara probleme – Ujpest – Steaua 1-2 (0-0)

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La meci au asista 9.678 de spectatori, arena Szusza Ferenc are o capacitate totala de 13 500 de locuri

Ujpest: Szabolcs Balajcza – Krisztian Vermes, Mladen Lambulic, Tamas  Vasko, Zoltan Pollak – Ivan Dudic, Gyorgy Sandor, Tony Stokes, Tibor  Tisza – Peter Rajczi, Peter Kabat. Antrenor: Willie McStay.

Steaua: Ciprian Tatarusanu – Pawel Golanski, Dorin Goian, Eugen Baciu,  Petre Marin – Janos Szekely, Eric Bicfalvi (‘46 Onicas), Juan Toja (‘83  Andrei Ionescu), Banel Nicolita (‘64 Grzelak) – Romeo Surdu, Bogdan  Stancu. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Au marcat: Tamas Vasko ‘81, respectiv Szekely (‘58) si Grzelak (‘65).

Primul gol din istoria clubului Steau inscris intr-un meci din cupele  europene jucat  la Budapesta a fost reusit de Ianos Szekely. Cu toate ca  ungurii erau foarte optimisti inainte de meci in privinta calificarii, ei nu au  pus probleme stelistilor decat in ultimile 20 de minute, cand deja romanii  conduceau cu 2-0. Prima repriza a fost una destul de anosta, cu o  dominare sterila a gazdelor, oaspetii multumindu-se sa tina mingea cat mai  departe de poarta lui Tatarusanu. Repriza secunda s-a reluat cu o  intarziere de 15 minute, datorita incidentelor din tribune a celor doua galerii. In minutul 58, la o actiune rapida pe partea stanga, cu pase dintr-o  atingere, Toja a centrat, Bogdan Stancu a fost blocat de portar, insa Janos Szekely, care a venit din linia a doua, a trimis puternic sub transversala, 0-1. La doar sapte minute dupa deschiderea scorului, de aceasta data la o actiune pe partea dreapta, Bogdan Stancu a centrat, pentru Grezelak, acesta a reluat cu capul, mingea a fost respinsa de portarul Balajcza in spatele fotbalistului polonez, iar de aici a intrat in poarta, 0-2. Oaspetii au  redus din diferenta in minutul 81, prin Tamas Vasko, care a inscris cu  capul in urma unei lovituri de la colt, 1-2. Steaua va intalni echipa scotiana  Motherwell in turul trei preliminar din Liga Europa, cu prima mansa pe  teren propriu, la 30 iulie, urmand ca returul sa se dispute la 6 august.

Declaratii dupa meci

Cristiano Bergodi, antrenor Steaua: “Ujpest ne-a pus probleme in ultimele  20 de minute. Golurile noastre au fost frumoase, pe final am avut o cadere  de tensiune, iar asta nu mi-a placut deloc. Pana la 0-0, meciul a fost  echilibrat, dar dupa cred ca am meritat victoria. Nu vreau sa comentez ce  s-a intamplat in afara terenului de joc”.

Willie McStay, antrenor Ujpest: “Din pacate, nu am putut inscrie mai  repede. Am incercat sa tinem mingea jos, cred ca asa puteam sa le punem  probleme celor de la Steaua. Din cate am observat, jucatorii Stelei s-au  temut de noi sau nu au fost concentrati. Cred ca primirea primului gol a  fost momentul care a schimbat tot meciul. Sunt foarte mandru de jucatorii  mei, au luptat pana in ultimul minut. Nu am observat incidentele din pauza,  eram prea ocupat cu indicatiile pentru jucatorii mei. Succes, Steaua!”.

Sase suporteri stelisti au fost raniti de tortele aruncate de gazde.

“A fost o actiune premeditata a suporterilor maghiari, care au aruncat cu  torte in cei ai Stelei. M-a surprins lipsa de reactie a fortelor de ordine  prezente la stadion, desi le-am solicitat in mod expres interventia. Trei  suporteri ai Stelei au suferit arsuri de la torte  si au fost transportati la  spital. Starea lor nu este grava, dar vor necesita in continuare  supraveghere medicala”, a spus Gheorghe Stan la GSPTV, reprezentant al  Jandarmeriei Romane la Budapesta.

Atacantul Romeo Surdu a declarat ca la sfarsitul meciului a fost scuipat de  un jurnalist maghiar. “Un reprezentant al presei maghiare m-a scuipat  dupa meci. Dupa toate astea cred ca si amenintarea cu bomba la hotel a  fost premeditata”, a spus Romeo Surdu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns