Asculta acest articolInterviu cu preotul maramuresean Vasile Trifu, un duhovnic intelept care a implinit, in 14 august, venerabila varsta de 97 de ani
[slideshow id=623]
Cineva a venit sa-mi spuna ca trebuie neaparat sa-i iau un interviu preotului greco-catolic Vasile Trifu, din Baia Mare. La inceput nu m-am dumirit de ce “trebuie” sa ma grabesc sa stau de vorba cu acest preot, ca doar nu intra zilele-n sac, cum se spune. “Mesagerul” a insistat, recomandandu-mi sa nu prea intarzii in luarea deciziei, ca nu cumva intreg demersul sau sa fie inoportun. Am ciulit urechile, devenind ceva mai atent. “Parintele Trifu a implinit, vineri, 14 august, 97 de ani. Este un om extraordinar, o personalitate deosebita, care are multe de spus si de transmis tinerelor generatii. Ar fi un mare pacat sa nu incercam sa-i descoperim adevarata sa valoare”, mi-a spus omul respectiv. Locuieste pe strada Prunului, o zona linistita din Baia Mare. Am sunat la numarul de telefon pe care l-am primit. Initial mi s-a spus ca imi va raspunde una dintre fiicele preotului, profesoara la o scoala baimareana, care are grija de venerabilul ei tata. Mi-a raspuns parintele. Un pic am cam ramas fara replica, nu prea mi-am gasit cuvintele. O voce calda, de duhovnic intelept, fara nici un tremur. M-am prezentat si i-am spus despre ce e vorba, propunandu-i o discutie si o sedinta foto. A acceptat totul, fara sa puna nicio conditie. Oare ce s-ar putea spune despre un om care aproape ca a ajuns la un secol de existenta pamanteana? Ca s-a nascut in satul Chiuzbaia intr-o familie cu noua copii? Ca a terminat examenul de bacalureat cu cea mai mare medie din judet? Ca a putut oricand pleca la studii teologice in Germania sau in orice tara occidentala, deoarece ofertantii de burse pentru studii s-au inghesuit sa-l sustina? A preferat sa studieze in tara, la Academia de Teologie din Blaj, la recomandarea episcopului greco-catolic dr. Alexandru Rusu, cel care a murit in timpul detentiei comuniste in inchisoarea Gherla. La terminarea Teologiei n-a plecat in strainatate, ci la Universitatea din Cluj, Facultatea de Filosofie si Litere. Acum crede ca a facut cea mai potrivita alegere, pentru ca altfel nu avea cum sa-i cunoasca sau sa-i aiba ca profesori pe Lucian Blaga, D.D. Rosca, Stefanescu Goanga, Onisifor Ghibu s.a. Apoi a venit razboiul mondial. S-a retras sa-i pastoreasca pe credinciosii din Calinesti, Salistea de Sus, Odesti. In anul 1948, regimul comunist a scos in afara legii religia greco-catolica. Au inceput presiunile si persecutiile impotriva preotilor care n-au vrut sa treaca la religia oficiala. Preotul Trifu a refuzat. I s-au inscenat tot felul de situatii. A fost arestat de Securitate, iar Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat la ani grei de inchisoare. A trecut prin puscariile comuniste de la Aiud, Sighet, Poarta Alba. Sustine ca in viata l-a tinut doar credinta in Dumnezeu: “Cand am ajuns la Canal ne astepta un cordon de securisti care ii lua la bataie pe cei care intrau pe poarta inchisorii. Am inceput sa ma rog pentru cei care luau bataie inaintea mea, ii ceream lui Dumnezeu sa-i intareasca, sa nu simta chinul. Poate nu va vine sa credeti, dar securistii s-au oprit din bataie, o fi obosit probabil. Ma gandesc ca rugaciunea mea i-a salvat atunci pe tovarasii mei de suferinta”.
– Cum va petreceti timpul?
– Normal. Acum am timp de toate. Si fac ceea ce am facut intotdeauna, adica ma rog la Dumnezeu. In fiecare dimineata oficiez o Liturghie ceva mai aparte in altarul pe care l-am amenajat in aceasta incapere. Ma rog tot timpul. Ma opresc doar cand dorm sau mananc, dar si atunci tot la Dumnezeu ma gandesc.
– Va rugati pentru ceva anume, sau asa, in general?
– Ma rog pentru familia mea, pentru toti pe cei care i-am cunoscut, pentru cei care nu mai sunt, pentru cei care vor veni pe pamant, pentru oameni. Si ma rog pentru unirea celor doua Biserici surori. Pentru asta e nevoie de multa rugaciune din partea fratilor ortodocsi, dar si a noastra. Niciun roman nu are de castigat de pe urma faptului ca Biserica este impartita.
– De ce inistati atat de mult pe unitatea celor doua Biserici?
– Raspunsul e foarte simplu. Uitati-va ce se intampla peste tot in lume unde o natie este despartita pe criterii religioase. Nu-i bine ca poporul sa fie divizat, indiferent care sunt cauzele. Unitatea este sinonimul pacii. Iar noi, prin despartirea celor doua Biserici, nu am facut altceva decat sa ridicam bariere, ziduri intre crestini, intre frati. Neamul romanesc este dezbinat religios si altii profita de pe urma acestui fapt. Se vorbeste in aceste zile despre tot felul de reforme care ar trebui facute in diferite domenii, pentru ca natia noastra sa prospere. Va spun ca impacarea frateasca a tuturor romanilor ar fi cea mai inteleapta reforma pe care ar putea-o face poporul nostru in aceste vremuri tulburi.
– Se vede foarte clar ca atat ortodocsii, cat si greco-catolicii sunt destul de incapatanati cand vine vorba de acest subiect.
– Corect, aveti dreptate. De foarte multe ori mi-e ciuda si pe ai mei. Eu cred ca nu fac suficiente eforturi in acest sens. Ar trebui sa-i indemne mai des si mai insistent pe fratii ortodocsi spre unire. Eu nu mai am mult de trait. ~n orice moment, Dumnezeu ma poate chema la cele vesnice. Va spun cu toata sinceritatea ca as da tot ce am, ca sa apuc sa-mi vad visul cel drag implinit.
– In Maramures sunt destul de frecvente conflictele dintre cele doua confesiuni religioase. Nu insist asupra naturii lor. Generatia de preoti care a trait drama impunerii trecerii la ortodoxie, mai este inca in activitate. La fel si cei care au acceptat de buna voie, fara prea mari remuscari. Credeti ca se va putea ajunge la un consens intre ei in aceste conditii?
– Asa e. Si ortodocsii si greco-catolicii trebuie sa-si puna speranta in tineri. Ei sunt capabili sa pregateasca si sa infaptuieasca minunea. Cat imi va sta in putere ii voi ajuta, daca vor dori sa ma asculte. Dincolo de unele interese materiale, ne desparte dogmatica. Eu o cunosc foarte bine pentru ca am studiat-o si am pus-o in practica. Aici gasim raspunsul la aproape toate intrebarile pe care si le pun atat partizanii, cat si inamicii unirii Bisericilor surori. E nevoie de o noua generatie de oameni intelepti, care sa aiba vointa ca sa gaseasca drumul spre unire prin dragoste si iubire, prin intelegere si bunavointa fata de ceilalti. Altfel, nu vom reusi nimic. Orgoliile, vanitatile, neintelegerile, obstacolele si barierile care ne despart trebuie depasite.
– Mai concret, va rog. De ce trebuie sa se uneasca Bisericile crestine?
– Cand Sf. Parinte Papa Ioan al II-lea a concelebrat Sfanta Liturghie solemna in Parcul Izvor din Bucuresti, in anul 1999, toti crestinii prezenti acolo au scandat “Unitate! Unitate! Unitate!”. Trebuie sa se inteleaga ca glasul poporului este Glasul lui Dumnezeu. “Vox populi, Vox Dei!”. Nu, nu ne putem impotrivi Glasului lui Dumnezeu, care a lasat pe pamant adevarul unei singure Biserici, chiar daca ar fi sa se rupa orice legaturi pamantesti, caci iubirea lui Cristos trebuie sa treaca peste toate cele vremelnice. Unirea Bisericilor este o cerinta urgenta. Comuniunea perfecta intre Biserici este un imperativ christologic, nu un moft omenesc. Ecumenismul este recunoscut ca fiind o lucrare a Spiritului Sfant. Bisericile isi formeaza din ce in ce mai mult constiinta ca despartirea dintre ele este un mare scandal, un obstacol in calea evanghelizarii popoarelor, un act de neascultare fata de vointa lui Cristos.
– Va continua Papa Benedict al XVI-lea politica ilustrului sau predecesor de apropiere dintre cele doua Biserici?
– La sfarsitul anului trecut, impreuna cu fratele franciscan tertiar, Ioan Muresan, ne-am adresat Parintelui Patriarh Daniel cu o scrisoare, din care citez: “Va rugam sa-l invitati pe Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea intr-o vizita ecumenica in Romania. Ar fi bine sa vina si in Ardeal, nu numai in Bucuresti. Dumnezeu sa va dea intelepciunea de a convoca cat mai repede un Sinod ecumenic de impacare a Bisericilor. Ganditi-va cu ce bucurie spirituala am sarbatori cu intreaga crestinatate ziua unirii Bisericilor! Mare si binecuvantata va fi ziua aceea, pe care, o, de-ar da Dumnezeu, s-o vedem si noi!” Sper ca Patriarhul Daniel va face demersurile necesare pentru ca vizita Papei Benedict in Romania sa se infaptuiasca.
– Dupa ’89, poporul roman s-a intors la credinta. Avem nevoie de semne de la Dumnezeu care sa confirme ca suntem pe calea cea buna, pe drumul care ne duce spre mantuire?
– Dumnezeu ne da in permanenta semne ca este alaturi de noi. Dumnezeu nu abandoneaza pe niciunul dintre oamenii care ajung la El. Numai oamenii Il abandoneaza si se ratacesc, cautandu-si apoi calea.
– S-au petrecut minuni in existenta dumneavoastra?
– Da, o mare minune dumnezeiasca, una care mi-a marcat existenta. Eram la Canal si lucram langa un mal de pamant. La un moment dat, gardianul mi-a strigat: “Tu, grasule, du-te cu roaba cu pamant!”. Am executat ordinul, m-am indepartat de locul in care lucram si in cateva clipe malul de pamant s-a surpat si i-a acoperit pe ceilalti noua camarazi, cu care lucram impreuna. Ce minune dumnezeiasca mai mare vrei?
– Face si astazi Dumnezeu minuni?
– Minunile sunt la doi pasi de noi, in lumea care ne inconjoara. Absolut totul este o minune dumnezeiasca. Nu se poate sa nu vedem , sa nu simtim asta. Soarele, stelele, planetele urmeaza armonia lasata de Dumnezeu. Nu se abat de la calea care le-a fost data de legea inceputului. De milioane de ani fac acelasi lucru, rasar si apun in locurile lor. Aceasta este vointa lui Dumnezeu. Noi, oamenii, creaturile cele mai luminate de pe pamant, facute dupa chipul si asemanarea Lui, oare de ce vrem mereu sa calcam alaturi?
– Parinte Trifu, va multumesc foarte mult pentru rabdarea pe care ati avut-o cu noi. In numele cititorilor, a tuturor crestinilor credinciosi din Maramures, permiteti-mi sa va urez “La multi ani, cu sanatate, fericire si bucurii!” Fie sa apucati ca visul sa vi se implineasca si cele doua Biserici surori sa-si dea mana si sa se uneasca pe vecie.
Fii primul care comentează