Minerii mei, regi cu lampase

Asculta acest articol

Desfid pe oricine mai are prejudecata de a-i considera pe mineri doar ca niste primitivi ce sparg sedii guvernamentale, pavaje si orase. Sigur, exista si printre ei care-n loc de creier au ranga. Dar a culpabiliza o intreaga categorie sociala e cam strigator la cer. Fiind o masa de manevra, prin numarul ei mare, a cazut deseori in capcana unor politicieni ce azi isi arata cu nerusinare osanza. Care-ar trebui sa-nvete de la acesti oameni cu palmele batatorite cum este cu decenta si cinstea de a conduce o tara. Care cinste la ora actuala pare o aberatie. Dar de aberatiile astea avem nevoie ca de un reper sufletesc.

Gandurile de fata mi-au fost iscate de implinirea a 50 de ani de la trecerea la cele vesnice a bunului meu socru din Cicarlau, pe care nu l-am cunoscut niciodata, doborat de boala nemiloasa a ortacilor: silicoza. A fost zeci de ani sef de echipa la Mina Nistru. Mergea pe jos kilometri intregi peste dealuri, ca sa ajunga la munca. A avut vreme, ca orice om harnic care-si sfinteste locul pe unde-l purtau pasii, sa lase familiei o casa cum – zic vecinii – nu prea erau in vremea aceea in toata zona Cicarlaului. Un alt exemplu despre bunatatea si demnitatea minereasca, dincolo de etnii, considerente sociale, mi s-a-ntamplat mie. Cand am intrat la facultate, am lucrat vreo doua luni la Mina din Baia Borsa. Un maistru de mina, Baranyi, vazandu-ma plapand, dar dornic sa fac ceva, mi-a spus conspirativ ca ma trece in echipa Domniei Sale, fara sa intru in subteran. A vorbit cu ortacii lui, care-au fost ocrotitori cu mine. De rusine, vazandu-i iesind din mina obositi, fara sa le pot multumi cu folos, o rugam pe doamna Margit (tot unguroaica) sa-mi repartizeze mie primul ratia de paine a echipei. Dupa cateva zile a venit in control inginerul Vodnar. Aflat ca sunt orfan si student m-a pus sa fac munca de birou.

Anul acesta am fost invitat sa particip la Serbarile Zapezii din Borsa. Am preferat sa merg in Baia Borsa, la mormantul celor de mai sus. Cartierul arata azi ca dupa un bombardament nuclear. Singurul punct sufletesc de sprijin, cimitirul.

Minerii, o semintie de regi fara etnie. Castile si lampasele lor, mai stralucitoare decat orice coroana.

Ion Burnar