Invatatura Sfantului Grigorie despre manie

Asculta acest articol

Opinia preotului Ioan Pop

Sa nu dati, fratilor, loc maniei intre voi. Pentru ca omul manios nu primeste dar de la Dumnezeu, ci prin mania sa cade din inaltimea rabdarii in groapa de pierzanie a maniei. Care fiara este asa de cumplita si neimblanzita, precum este omul cel manios care nu-si pierde mania? Ce este mai raul decat maniosul? Acesta il face pe om, slutit si nu bun, fiindca nu vine duhul lui Dumnezeu la cel manios. Socoteste dar, omule, ca cel ce tine manie nu se stapaneste pe sine insusi netezindu-se din manie si este ca un beat de iutime. Ca nu cunoaste pe cei ce fac bine si traieste ca intr-o noapte intunecoasa, graieste fara de randuiala si pe cel mai batran il huleste. Cearta, este foarte guraliv, ocaraste, bate, la nimic nu se supune si nu primeste cuvintele celor ce-l mangaie pe el. Indracindu-se, maniosul latra ca un caine la toti si imboldeste ca o scorpie si ca sarpele musca. Fugiti, fratilor, de o rautate ca aceasta. Ca nici dregatoria celui manios nu-i cinstita, nici caruntetele de folos. Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primita, nici nu poate sa se indrepte. Tu sa zici asa< Asteptand am asteptat pe Domnul si a cautat spre mine. Goneste-ti iutimea si mania din inima ca a zis Domnul< “Oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda”. Iar mania sa-ti fie tie numai asupra diavolului, fiindca printr-insul am cazut din Rai. Acela si acum pe fiecare din noi ne pandeste, ca sa ne insele si in vapaia cea nestinsa sa ne afunde, de care vapaie insusi satana mult se cutremura. Drept aceea, paraseste iutimea si lasa mania ca nu cumva impreuna cu Irodiada sa te osandesti, ca ea se manie mult asupra lui Ioan Botezatorul care voia sa mantuiasca pe dansa. Ca ea auzind de minunile ce se faceau de el, isi astupa urechile ca o aspida surda, pana ce, afland vreme prielnica, l-a taiat pe Ioan. Iar pe sine s-a facut blestemata de catre cele patru margini ale pamantului. Pentru ca diavolul face voia placutilor sai, ca sa-si savarseasca rautatea maniei, aici laudandu-se cu pacatele, iar acolo sa fie dusi fara de pocainta la osanda. Ca ce a facut mania Irodiadei? Taind pe Ioan, l-a trimis pe el la Imparatie, iar pe sine la osanda cea fara de sfarsit. De aceasta temandu-se, sa ne silim a nu tine manie intre noi.