Romulus Fica – Culmea rabdarii… (ne)imbunatatita!

Asculta acest articol

Ma intreaba un prieten< “Ia spune-mi, profesore, care-i culmea rabdarii?”. Incerc eu cateva raspunsuri, dar nu e de acord. No, atunci zi tu care-i culmea rabdarii. Ei, e simplu ca buna ziua…. Domnule draga, culmea rabdarii este “sa fii roman!!!”. Ei, asta-i buna! Cum adica. Si zor nevoie ne apucam si analizam din fir a par de ce s-a ajuns ca tocmai “sa fii roman” e culmea rabdarii. Sigur ca analiza e complicata si presupune multa rabdare, spirit de observatie si multe, multe alte insusiri, cunostinte etc. Am luat nota de aceasta “noua” culme si dupa o cugetare iata ce-am constatat. De unde sa incep? Incep din pragul casei si pana la intoarcere  o ruta mai scurta sau mai lunga, dar suficient de veridica. Din pragul casei, iesind, pe coridor dai in primul rand peste permanentul miros de bucatarie. In fiecare zi servesc o reteta foarte bogata de bucate. Mirosuri care mai de care mai aromate ma satura in cateva clipe si de aici  nevoia de mancare ma duce la o “economie” cum nici nu visati. Oamenii muncii de la diferite nivele, locatari, au desfiintat usa si peretele dintre hol, bucatarie, deschid usa de la coridor larg si imediat toata scara este suprasaturata de mirosul bunatatilor. Coborand spre holul de la intrare dai peste alta minune. Cutia postala a devenit “punctul forte” al reclamelor de la tot felul de mini, maxi si supermarketuri, ca demult este neincapatoare, si holul s-a transformat in cutie de reclama. Cum prea putini locatari sunt interesati de… informatie, aproape zilnic duc la containerele de gunoi teancuri de hartie care inseamna copaci taiati si transformati in reclame. Pornesc la drum spre centru sau aiurea cu diverse treburi. Spatiul verde, neingrijit decat la 4 ani, inainte de alegeri, sau primavara, in luna curateniei, este plin de resturi de tot felul. De la PET-turi si pana la “Adevarul de seara” gasesti tot ce nu-ti trece prin minte. In jurul putinelor banci asezate in diferite locuri pentru odihna celor varstnici este un adevarat dezastru, mizerabil. Garduletele estetice plasate pentru ocrotirea spatiului verde au fost… si au disparut rand pe rand (vezi strada I.L. Caragiale), alaturi de capacele de la caminele de control stradale. Unde le duc? Cat de simplu e de descoperit cel care fura, dar… e roman primitorul. Iarba din spatiile verzi, arbustii ornamentali si pomii sunt ingrijiti in etape destul de rare si de oameni complet nepriceputi, nesupravegheati si necontrolati la capitolul caltitatea muncii depusa. Ca de altfel si cei care repara, construiesc si realizeaza strazile si aleile pietonale sau aceste parcuri centrale prin oras. Materialele si lucrarea in ansamblu au o durata foarte scurta ce depaseste orice fel de “rabdare” ca “durata”. Si anual alti bani, alta distractie si rabdare ca se reface. S-au realizat spatii de parcari si din loc in loc treceri de pietoni. Insul cu 4 x 4 nu parcheaza in locul de parcare, ci pe trecerea de pietoni. La trecerea de pietoni mai nou observ ca pietonii acorda prioritate masinilor. Domnilor conducatori auto, cititi “cu rabdare” codul rutier si… aaa… nu stiti citi, rau de tot! Nu avem rabdare… Despre locurile (focarele) de depozitat gunoaiele (containerele) ce sa spun. Imi pierd orice urma de rabdare cand vad mizeria extraordinara. Mirosul pestilential si dezordinea permanenta care pun pecetea pe locuitorii  oricarui oras si pe intreaga urbe. Apeland la rabdarea dumneavoastra va mai spun cateva cuvinte despre locurile de joaca. Totul e bine. S-au construit aproape in fiecare cartier, o parte din ele au fost prevazute cu garduri si au un aspect frumos. In schimb nu sunt ingrijite deloc. Saptamanal cred ca ar trebui sa se controleze functionalitatea aparatelor, sa se intervina in caz de defectiuni, sa se repare, deoarece acestea pot deveni un mare pericol pentru sanatatea copiilor. Si mai e ceva care ne pune la grea incercare rabdarea. Animalele de companie, in speta cainii de diferite rase, dimensiuni, culori si tunsori. Dimineata, in zori, sau spre seara apar pe toate cararile stapanii cu animalele libere, cu lesa si botnita sau fara, dar niciunul cu uneltele de facut curatenie dupa ce-si fac necesitatile. Vrand nevrand, asisti la tot felul de pozitii, de la piciorul ridicat pentru a sustine copacul, pana la… Ce mai, e disgratios sa povestim ce vezi. Iar in urma, pe strada, pe spatiul verde si cine mai stie pe unde dai peste tot felul de “noroace” periculoase pentru copii si in general pentru sanatatea publica. Rugam pe cei de la Ambient sa planteze in loc de copaci niste cactusi teposi si ii asigur ca nu vom mai asista la spectacole cu piciorul cainelui ridicat!

Sper ca in final intelegeti de ce rabdarea noastra e neimbunatatita si culmea ei este sa fii roman. Adica culmea rabdarii! Pentru aceasta recomand sa iesiti la plimbare cu… melcul.

Romulus Fica