Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

O fundatie din capitala implementeaza un proiect privind protectia copilului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Programul se refera la prevenirea sarcinilor nedorite in cazul fetelor gazduite in casele de tip familial

O fundatie umanitara din Bucuresti va veni in Maramures sa-i invete pe angajatii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) cum se previn sarcinile nedorite si abandonul nou-nascutilor in cazul fetelor gazduite in casele de tip familial.

Este vorba de un proiect care se va derula pe o perioada de 18 luni si care va debuta cu instruirea unui asistent social, a unui asistent medical si a 15 asistenti maternali. Toate costurile vor fi suportate de fundatia din capitala, iar la finalul proiectului, pe langa rezultatele asupra grupului tinta, DGASPC va ramane cu personal instruit, dar si cu o masina care va trece in patrimoniul institutiei.

Costuri suportate de bucuresteni

La inceputul acestei saptamani, Consiliul Judetean, institutie in subordinea caruia se afla DGASPC, si-a dat acordul de principiu privind colaborarea dintre Fundatia umanitara pentru copii si adulti in dificultate “SERA” din Bucuresti si institutia responsabila cu protectia copilului. Consilierii au votat pentru semnarea conventiei de colaborare intre directie si fundatia din Bucuresti, pentru demararea proiectului “Prevenirea sarcinii nedorite” si pentru prevenirea abandonului in randul nou-nascutilor.

Nicolae Boitor, director DGASPC, a precizat ca pentru implementarea acestui proiect toate costurile vor fi suportate de fundatie. Conform proiectului, aceasta va suporta costurile pentru formarea si salarizarea unui asistent social, a unui asistent medical si a asistentilor maternali, va pune la dispozitia DGASPC material contraceptiv si va oferi consultanta de specialitate. De asemenea, conform proiectului, fundatia va transmite Directiei de Asistenta Sociala, cu titlu gratuit, dreptul de folosinta asupra unui autovehicul. Acesta va fi utilizat doar pentru activitatile prinse in cadrul programului, iar fundatia va suporta costurile combustibilului necesar functionarii acestuia, in limita de 300 de litri/luna.

In ceea ce priveste obligatiile directiei pentru implementarea programului, acestea se rezuma la asigurarea spatiului necesar echipei de lucru, la identificarea persoanelor tinta, desfasurarea unor anchete sociale si monitorizarea rezultatelor programului.

Reprezentantii Consiliului Judetean sunt de parere ca implementarea unui astfel de program este foarte util, atat in ceea ce priveste prevenirea abandonului nou-nascutilor, cat si pentru prevenirea sarcinilor nedorite, mai ales ca, in ultimii ani, in Maramures s-au inregistrat cateva cazuri de nasteri, la varste fragede, la tinere care sunt gazduite in centrele sau casele DGASPC.

Rely Miko-Indre

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns