Viata, deocamdata – Despre turnatorii fostei Securitati (2)

Asculta acest articol

Nici actualul primar din zona Lapusului nu a fost un informator mai breaz decat artificierul, tot de gainarii s-a tinut. A avut un accident, la un picior daca nu ma insel (sunt peste 20 de ani de atunci) si dupa concediul medical doctorul unitatii i-a recomandat trei luni de munca usoara. Pentru ca era baiat bun l-am tinut la curatenie in vestiar. In perioada asta a semnat angajamentul si a intocmit notele catre Securitate care i-au aparut in dosar. Stand 24 de ore pe tura in vestiar, normal ca era la curent cu absolut tot ce se discuta acolo. La iesirea din sut, inainte de baie, minerii consumau alcool si normal ca li se dezlegau si limbile. Momentele acelea le-a speculat viitorul primar. Turnatoriile lui fac referire la colegi de etnie maghiara care laudau traiul din Ungaria si isi exprimau dorinta de a ajunge acolo. Vorbe spuse la un pahar, niciodata transpuse in practica, dovada ca niciunul n-a plecat nicaieri din scumpa noastra patrie socialista. El spune ca a scris o singura nota informativa si se mira cum de a aparut in dosar. Numai el si cei carora s-a adresat pot sti. Cert e ca sigur va avea probleme la viitoarele alegeri pentru ca sigur adversarii vor specula greselile lui din tinerete. Sincer, cred ca ar merita o corectie. L-am lasat la urma pe prietenul meu. ~nainte de ’89 lucram la sectoare diferite si nu eram atat de apropiati. Dupa reorganizarile facute in primele luni ale anului 1990 am fost avansat in functie si prietenul mi-a devenit cel mai apropiat colaborator. Am insistat sa fie el pentru ca avem ce mai grea misiune (realizarea productiei minei) si era nevoie de competentele lui profesionale incontestabile. Dupa un an sau doi s-a pornit o campanie deosebita pentru desconspirarea celor care au colaborat cu fosta Securitate. De fiecare data cand se discuta subiectul, ma numaram printre cei care sustineam ca ar fi o masura corecta, normala sa se publice listele informatorilor si in functie de gravitatea urmarilor, sa fie pedepsiti. Insistam asupra faptului ca nimeni nu a fost obligat sa colaboreze, ci cel mult amenintat cu ceva, dar, de obicei, in  cazul refuzului categoric, racolatorul nu insista. Trebuiau pedepsiti toti cei care au pricinuit suferinte celor pe care i-au turnat. In urma unei astfel de “dezbateri”, prietenul meu mi-a spus ca a fost informator. A plans ca un copil. De cateva saptamani traia sub o stare de tensiune enorma de frica sa nu se publice lista colaboratorilor. N-am scos un cuvant, nu l-am incurajat, nu l-am condamnat. Umilinta la care se supunea spune mai mult decat toate vorbele mele. Nici macar nu l-am intrebat pe cine si ce a turnat de fapt. In final i-am multumit pentru increderea pe care a avut-o in mine. Pana la urma este drama lui, povara pe care o poarta si acum pe constiinta. In ultimii 14 ani l-am intalnit doar de doua ori, si atunci absolut din intamplare. Asta-i viata. Dupa aproape 20 de ani am simtit nevoia sa spun cum a fost.