Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PIAȚA VALUTARĂ

Analiștii văd euro la peste 5,07 lei, în august viitor

Analiștii văd euro la peste 5,07 lei, în august viitor
Media celei maghiare s-a depreciat la 394,27 forinți/euro iar a celei poloneze s-a întărit la 4,2748 zloți/euro.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Piața valutară și cea monetară au fost stabile marți, în conformitate cu eforturile BNR de a asigura calmul social, cu două luni înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, pe fondul unor măsuri populiste luate de PSDNL.

 

 

De mai mult de o săptămână tranzacțiile din piața valutară se realizează în culoarul 4,973 – 4,975 lei. Marți, cotațiile au crescut pentru scurt timp până la 4,976 lei, astfel că media monedei unice a scăzut de la 4,9743 la 4,9738 lei.

 

 

Sondajul efectuat în august în rândul membrilor CFA România indică o perspectivă depreciativă pentru leu, în condițiile majorării deficitului comercial și a celui de cont curent. Se observă, însă, scăderea anticipațiilor față de sondajul precedent. Pentru orizontul de 6 luni (aprilie 2025) valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,0098 lei/euro, față de 5,0258 lei/euro cât se estima în iulie pentru martie 2025. Pentru august viitor, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0735 lei/euro, față de 5,1062 lei/euro la sondajul din iulie.

 

 

Încetinirea economiei României în următoarele luni, sub efectul stării de recesiune tehnică din Germania, majorarea deficitelor publice, care vor necesita creșterea în 2025 a unor taxe și impozite, sunt tot atâtea motive pentru ca analiștii CFA România să anticipeze pentru august 2025 o rată a inflației de 4,95%, față de 4,4% pentru iulie 2025. O astfel de posibilitate ar putea încetini ritmul de reducere a dobânzii de politică monetară, care ar putea ajunge la sfârșitul anului viitor la 5%, față de 6,50% în prezent.

 

 

Analiștii CFA România estimează pentru august viitor o valoare a indicelui ROBOR la trei luni de 5,16% față de 5,55%, în prezent. Indicele la șase luni s-a consolidat marți la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

 

 

Marți și miercuri se desfășoară ședința de politică monetară a Rezervei Federale, de la care se așteaptă o tăiere de 0,25% sau 0,5% a dobânzii de referință, care este acum de 5,25 – 5,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 23 de ani. Motiv pentru investitori să ridice cotațiile euro la 1,1115 – 1,1147 dolari, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,4737 la 4,4662 lei.

 

 

Cursul francului elvețian a stagnat la 5,2921 lei iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,8990 la 5,9047 lei.

 

 

După ce a atins la începutul săptămânii un nou maxim istoric de 2.590,10 dolari, metalul galben s-a retras marți la 2.569,30 – 2.587 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare la 369,6415 lei/uncie, în condițiile în care moneda americană s-a depreciat.

 

 

Monedele din regiune aveau o evoluție mixtă. Media celei maghiare s-a depreciat la 394,27 forinți/euro iar a celei poloneze s-a întărit la 4,2748 zloți/euro.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns