Asculta acest articolA apărut numărul 12 (decembrie 2015) al revistei literare „Acolada”. „Cine controlează România la a 26-a aniversare a revoluţiei”, se întreabă Radu Ulmeanu în editorialul revistei, aceasta pentru că „Nu ştim nici acum cine-a tras în noi după 22, nu cunoaştem filmul real al asasinării celor doi Ceauşeşti, nu ştim de ce a murit generalul Ştefan Guşă, cel care, din postura de şef al Marelui Stat Major al Armatei s-a împotrivit categoric intrării trupelor sovietice pentru ajutorare «frăţească» împotriva teroriştilor.
Terorişti care, s-a spus mai târziu, nici n-ar fi existat, noi singuri omorându-ne prosteşte între noi. Iar cireaşa de pe tort este decizia Parchetului Militar de închidere a dosarului revoluţiei, decizie pentru care cei care au luat-o ar merita ei înşişi ani grei de închisoare pentru complicitate la genocidul declanşat în luna decembrie a anului 1989.” Constatări de o mare gravitate asupra unor realităţi care nu par să deranjeze pe nimeni din conducerea statului român, ceea ce îndreptăţeşte pe deplin întrebarea din titlu. Răspunsul ni-l dă tot autorul, în final: „Justiţia română încă oferă un paravan sigur marilor vinovaţi pentru toate acestea, mari vinovaţi care nu sunt alţii decât Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Traian Băsescu şi, ultimul pe listă, Klaus Iohannis, fiecare cu armatele lui de slujitori preaplecaţi, dar şi cu stăpânul suprem în spinare, instituţia ocultă care deţine, în continuare, controlul.”
Cronica literară de Gheorghe Grigurcu, „Poetul faţă cu mitul”, prezintă volumul lui Miron Kiropol: Împerecheat cu sabia, Ed. Timpul, 2012, poet din generaţia lui Nichita Stănescu trăind la Paris. Mai semnează comentarii critice Barbu Cioculescu („Profesor şi om de spirit”, cu referire la Eugen Negrici) şi Alex. Ştefănescu („O Casa Poporului în spaţiul literaturii”), din care reţinem mai ales miniaturalul profil al unui poet drag sufletului nostru: „În primele cărţi ale lui Ioan Alexandru, identificăm un Serghei Esenin fără acea notă de duioşie feminină specifică poetului rus. După cum întrevedem și un Nicolae Labiş căruia îi lipseşte graţia zeiască a adolescenţei. Poezia lui Ioan Alexandru din perioada afirmării sale produce o impresie de forţă bărbătească datorită, printre altele, unei stângăcii în arta ceasornicărească de a „potrivi cuvintele”. La Tudor Arghezi se simte că retorica poticnită este simulată şi că demonstrează, de fapt, o superiscusinţă. La Ioan Alexandru, ca şi la alţi ardeleni, neîndemânarea este reală, constituind o garanţie a seriozităţii (nu se ştie de ce, dexteritatea pare perfidă).”
Poezii semnează Camelia Leonte – o pagină, căreia i se alătură altele două cu un fragment din romanul „Tascha” de Mira Feticu, prozatoare româncă stabilită în Olanda, unde a publicat, mai întâi în limba ţării gazdă, acest roman care s-a bucurat de mare succes, având ca subiect răpirea dintr-un muzeu de artă de către infractori, români de-ai noştri, a unor tablouri celebre, în valoare totală de 18 milioane de euro, pe care apoi le-au ars în sobă, nereuşind să le vândă. Romanul va apărea în limba română la Editura Pleiade în noua colecţie ce se alătură celei de poezie îngrijită de Gheorghe Grigurcu. Aceasta va fi de proză, cu titlul „Alex. Ştefănescu vă recomandă”.
În rest, paginile revistei ne oferă articolele deosebit de interesante ale colaboratorilor permanenţi, dintre care vă recomandăm totuşi, în mod special, excepţionala traducere a lui Şerban Foarţă din poezia lui Rainer Maria Rilke.
Fii primul care comentează