Image 1
Image 2

A fost lansată prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submăsura (sM) 6.5 „Schema pentru micii fermieri”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministerul Agriculturii şi AFIR au lansat prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submăsura (sM) 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Cei care pot beneficia de această submăsură sunt fermierii care au aplicat cel puţin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, şi care doresc să cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare – cumpărare. Aceştia sunt eligibili pentru a încasa o prima de până la 1.500 euro/an, care va fi plătită până în decembrie 2020.

Pentru a beneficia de acest sprijin, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii.

Fermierul să prezinte documente prin care să dovedească dreptul de proprietate asupra terenului. Fermierul trebuie să deţină în proprietate cel puţin terenurile sau terenurile şi animalele care au făcut obiectul sprijinului în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I.

Fermierul trebuie să transfere definitiv către alt fermier întreaga exploataţie a drepturilor de plată corespunzătoare.
Transferul definitiv al exploataţiei se va face integral către un singur fermier, care trebuie să fie înregistrat la APIA.

 

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*