Asculta acest articol Sub efectul protestelor românilor din străinătate, ministrul de Externe și-a dat demisia în mod neașteptat. Dacă în campania dinaintea primului tur atenția asupra alegerilor prezidențiale a fost deturnată de acțiunile DNA, înaintea turului final apar două noi subiecte mari. În primul rând se vorbește despre necesitatea unor confruntări directe între candidați, iar în al doilea rând apare ca din senin problema românilor din străinătate. Cele două teme par să domine campania electorală. Candidații se delimitează foarte clar. Victor Ponta stăpânește primul subiect. La o confruntare directă, el pare să fie în avantaj. Klaus Iohannis este avantajat de mișcările de stradă pentru dreptul la vot al celor plecați din țară.
Ponta spune “hai să ne confruntăm noi doi”, iar Iohannis zice că trebuie lăsați să se confrunte alegătorii. Mai clar de atâta nu se poate. Așadar candidatul PSD merge în fiecare seară la câte o televiziune de știri unde îl așteaptă pe candidatul ACL. Între timp, susținătorii ies în stradă, atât în orașele din țară, cât și în cele din străinătate. Grupurile de protestatari, mai mici sau mai mari, atrag atenția prin intensitatea cu care cer dreptul de a vota. Nimeni nu le contestă acest drept fundamental, însă cele două sau trei milioane de români împrăștiați prin toate colțurile lumii nu au cum să voteze în secțiile de votare organizate de ambasadele și consulatele României. La fiecare rând de alegeri votează puțin peste o sută de mii. La alegerile prezidențiale din 2009, votul din străinătate a decis soarta alegerilor, Traian Băsescu având în țară mai puține voturi decât Mircea Geoană. Pe acest lucru se bazează opoziția. Dacă ar putea vota toți cei plecați, Iohannis ar putea câștiga alegerile. Acesta este scopul protestelor.
Chiar dacă s-ar dubla numărul secțiilor de votare, comparând rezultatele de la alegerile precedente, numărul voturilor este insuficient pentru a echilibra șansele celor doi candidați. Dar un procent foarte mare obținut de Iohannis l-ar pune într-o postură incomodă pe Victor Ponta. Mai pe scurt, se crede că românii plecați sunt mai emancipați decât cei din țară, deci alegerea lor fiind mai potrivită. Într-adevăr sunt mulți români bine pregătiți plecați afară, însă marea majoritate a lor sunt oameni căzuți între două culturi. Femeile fac curățenie, bărbații fac muncile cele mai grele. Trudesc ca sclavii pe plantații pentru banii necesari întreținerii familiei. Salvarea nației în nicun caz nu poate veni de la ei, ci tot din țară. Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu vorbește despre lipsa unei mase critice care ar putea forța modernizarea României. “Masa critică“ este însă plecată din țară. Este un punct de vedere discutabil.
Așa cum în țară stânga are un bazin electoral consolidat, stabil, s-ar părea că bazinul electoral al dreptei se află în străinătate. Poate fi luată în discuție o astfel de posibilitate. Prin urmare, candidatul dreptei are toate motivele să încurajeze protestele pentru dreptul la vot al Diasporei românești. Dar nițel este prea târziu. Dacă PDL știa acest lucru câtă vreme era la guvernare și Traian Băsescu era președinte, putea rezolva problema introducând votul prin corespondență. Adevărul este că PDL nu era prea sigur de votul românilor plecați din țară. Abia acum, cu un candidat neamț, românii din străinătate s-au trezit că el ar putea fi factorul schimbării în bine a României. Este o judecată sănătoasă din punctul lor de vedere. Dar ce ne facem cu românii din interior? Nu mai putem avea încredere în opțiunile lor? Este adevărat că cei plecați trimit bani în țară, dar greul taxelor și impozitelor sunt plătite de cei rămași acasă.
Toate acestea ar putea fi clarificate în dezbaterile publice dintre cei doi candidați. Opiniile lor despre corupție și lupta împotriva corupției, despre situația și raporturile românilor din țară și din străinătate, i-ar putea determina pe alegători să-l votez pe cel mai convingător candidat. Dacă nu se vor întâlni candidații, se vor întâlni taberele de protestatari.
