Abonamentele de transport pentru elevii din Carei se pot obține și prin intermediul secretariatelor unităților școlare de la nivelul orașului
Anunț important pentru elevii din orașul Carei. Aceștia au posibilitatea de a obține abonamente gratuite la transport în comun, spun autoritățile.
Într-o informare a SC Carei Trans Bus SRL, este comunicat faptul că elevii din Carei pot obține această facilitate în unitățile de învățământ pe care le frecventează.
Concret, elevii pot preda actele necesare la secretariatele școlilor, de unde a doua zi își vor putea ridica abonamentele. Abonamentele sunt gratuite pentru elevii care frecventează unitățile școlare de pe teritoriul municipiului Carei.
Actele necesare sunt copie după cartea de identitate; copie după certificatul de naștere, după caz, la elevii cu vârsta de sub 14 ani; carnetul de elev, prevăzut cu viza anuală și fotografia elevului. Actele se pot preda și personal la cele două centre ale societății, de luni până vineri, între orele 8.00-15.30: Str. 1 Decembrie 1918 nr.1, în incinta parcului dendrologic (fostul sediu Radio Transilvania); Str. Progresului nr.28 (Centrul Social).
Fii primul care comentează