Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

ACL îi cere lui Ponta să renunțe la candidatură

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Alianța Creștin-Liberală (ACL) îi cere premierului Victor Ponta să își dea demisia și să renunțe la candidatura pentru funcția de șef al statului, a declarat marți, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu.

“Îi solicităm lui Victor Ponta, foarte ferm, să își dea demisia din calitatea de prim-ministru al României și să renunțe la candidatura pentru Președinție. În condițiile în care Victor Ponta este înconjurat de o mulțime de oameni care sunt suspectați de DNA de constituirea unei adevărate rețele infracționale care săvârșește grave fapte de corupție, îi solicităm lui Victor Ponta să își dea demisia, pentru a nu afecta și mai mult imaginea României nu doar în interior, dar mai ales în exterior”, a afirmat Gorghiu, citată de Mediafax.

De asemenea, i-a solicitat președintelui PSD să îi convingă pe ceilalți parlamentari social-democrați urmăriți de DNA să urmeze gestul făcut de Viorel Hrebenciuc și să-și depună mandatul.

“Îi cer lui Ponta să îi convingă pe ceilalți parlamentari ai PSD să facă același gest pe care l-a făcut Hrebenciuc, un gest de normalitate, și anume să îi pună și pe Ecaterina Andronescu, și pe deputatul Adam, și pe ceilalți senatori și deputați care sunt urmăriți penal să își dea demisia. Îi mai cer un lucru în numele ACL: să nu își mai permită niciun fel de atac nici la DNA, nici la sistemul judiciar din România și niciun fel de glumă mai mult sau mai puțin proastă la adresa sistemului judiciar”, a precizat Alina Gorghiu.

Potrivit ei, parlamentarii PSD blochează sistemul de justiție.

“Astăzi și ieri am avut două dovezi de împiedicare a justiției. Suntem în situația în care ieri în plenul Camerei Deputaților și astăzi în Comisia juridică au fost abordări din partea PSD care nu au legătură cu statul de drept și cu libertatea ca justiția să își facă treaba. (…) Ceea ce se întâmplă astăzi în Camera Deputaților reprezintă blocarea sistem de justiție din România, pe care PSD a adus-o la nivelul de artă”, a arătat Gorghiu.

Reprezentanții ACL îi mai cer premierului să aibă o discuție cu toți colegii din PSD pentru a-i convinge că trebuie să existe cvorum în plenul Camerei Deputaților pentru ridicarea imunității celor cercetați de DNA.

“Să facă o discuție cu toți colegii din la PSD pentru a-i convinge că la plenul Camerei Deputaților va trebui să avem cvorum. Îi cer președintelui PSD, candidat la Președinție, care girează toată această corupție a PSD, nu doar să se prezinte în plen, ci să voteze la vedere. Faptele greilor din PSD reprezintă din punctul ACL de vedere un atac grav la adresa democrației, la poziția de stat de drept consolidat a României”, a mai arătat Gorghiu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns