Image 1
Image 2

SCHIMBAREA LEGII

Actele necesare pentru ieșirea din România cu copiii

Actele necesare pentru ieșirea din România cu copiii
Acordul părintelui/părinților sau al reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în afara țării de către un minor trebuie să fie materializat într-o declarație notarială, conformă cu legea.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Poliția de Frontieră a făcut, duminică, 16 iunie 2024, un anunț important pentru românii care vor să călătorească în străinătate cu copiii, având în vedere că este vacanța de vară și mulți părinți aleg să călătorească împreună cu cei mici. Iată ce acte sunt necesare pentru a ieși din țară cu un copil minor și ce schimbări au fost aduse legii.

 

În 2024, polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria pentru aproximativ 880 de cetățeni români minori deoarece părinții sau însoțitorii lor nu aveau documentele necesare.

 

Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, cetățenii români minori pot ieși din țară numai în baza unui document de călătorie valabil – pașaport sau carte de identitate (pentru minorii peste 14 ani).

 

Odată cu aderarea României la Spațiul Schengen aerian și maritim, minorii care călătoresc cu avionul în afara granițelor nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge direct către poarta de îmbarcare. Totuși, polițiștii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului pentru a se asigura că minorii și însoțitorii lor au documentele necesare. Dacă acestea lipsesc, ieșirea din țară nu va fi permisă.

 

Pentru a ieși din România cu copiii minori, ai nevoie de următoarele documente, în funcție de situație:

 

Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană:

Document de călătorie valabil

Acordul celuilalt părinte când călătorește însoțit doar de unul dintre părinți

Acordul ambilor părinți când merge însoțit de altă persoană decât părintele

Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens

Doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii, concursuri sau tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei

În cazul în care minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit:

Document de călătorie valabil

Acord din partea ambilor părinți

Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește

 

Însoțitorii minorilor, alții decât părinții sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligați să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta fiind consultat electronic de către polițistul de frontieră. Totuși, dacă polițistul de frontieră constată că însoțitorul minorului a săvârșit anumite infracțiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieșirea din țară cu minorul.

 

Printre infracțiunile menționate se numără: omor, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori, trafic de țesuturi sau organe umane și infracțiuni de terorism.

 

Acordul părintelui/părinților sau al reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în afara țării de către un minor trebuie să fie materializat într-o declarație notarială, conformă cu legea. Modelele declarațiilor sunt disponibile pe site-ul instituției.

 

CITEȘTE ȘI: 180 de minori n-au fost lăsaţi să iasă prin Vama Petea pentru că părinţii/ însoţitorii nu s-au documentat înainte de călătorie

 

 

magazin online de aer conditionat si sisteme de climatizare
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*