Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Aderarea României la Schengen figurează pe agenda Consiliului JAI de joi

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen figurează pe agenda reuniunii de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) ca discuţie privind aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen. Proiectul anterior al ordinii de zi prevedea o decizie, dar acesta a fost modificat miercuri, după ce a devenit evident că nu există un consens în rândul statelor membre privind o eventuală extindere a spaţiului de liberă circulaţie.

 

Conform unui comunicat al Consiliului UE privind subiectele de pe agenda reuniunii JAI de joi, ‘Consiliul va avea o discuţie privind aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România’.

Anterior, surse din cadrul preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE au precizat că subiectul a suscitat ‘discuţii considerabile între statele membre în Comitetul Mixt şi în COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi) în ultimele câteva săptămâni’. ‘Cred că nu va fi un vot sau o decizie la Consiliu mâine (joi – n.r.), cred că asta este general acceptat, chiar premierul /român Victor/ Ponta a spus asta ieri (marţi – n.r.). În acelaşi timp, există o recunoaştere a faptului că subiectul trebuie să rămână pe agendă într-un mod foarte serios şi cred că veţi vedea un angajament de a reveni asupra subiectului chiar în acest an’, au adăugat sursele citate de Agerpres.

Până miercuri, subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen a figurat temporar ca decizie, ceea ce înseamna că, în Consiliul JAI, România şi Bulgaria ar fi putut solicita preşedinţie irlandeze a Consiliului UE să se supună la vot aderarea la Schengen. Potrivit preşedinţiei irlandeze, chestiunea lipsei de consens privind aderarea României şi Bulgariei la zona liberă de circulaţie este o problemă politică, nu tehnică.

Extinderea spaţiului Schengen trebuie să fie aprobată în unanimitate în Consiliul JAI.
În procedura decizională de extindere a spaţiului Schengen, Parlamentul European are doar un rol consultativ. La 8 iunie 2011, Parlamentul European a adoptat, la Strasbourg, raportul elaborat de Carlos Coelho (PPE) cu privire la îndeplinirea acquis-ului Schengen de către România şi Bulgaria, ceea ce înseamnă că eurodeputaţii şi-au dat avizul favorabil pentru aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen, considerând că acestea sunt deplin pregătite.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns