După rezultatele la încasări, instituția e pe primul loc în regiunea de Nord Vest
Luni, 17 februarie, șeful Administrației Financiare Județene (AFJ), Mircea Ardelean, alături de șefa Trezoreriei, Maria Kotai, șșefa Serviciului analiză, Olimpia Demian și de responsabila cu relațiile publice, Dana Godja, a susținut o conferință de presă.
Temele întâlnirii cu reprezentanții media locală au fost mai multe, iar la final, șeful Finanțelor a anunțat că, probabil, săptămâna viitoare, va prezenta Bilanțul activității pe anul 2013.
AFJ și-a depășit planu de încasări pe ianuarie cu 4,66%
La început, vorbitorul a spus că la ultima videoceonferință cu conducerea regiunii și a Ministerului de finanțe, s-a abordat și finalizarea încadrării cu personal din exterior a nou înființatei Direcții antifraudă. Până în prezent au fost ocupate numai jumătate din posturile din Organigramă urmând ca cealaltă jumătate să rezulte în urtma concursului ce va fi organnizat în 1 martie.
Referitor la lanul de încasări, am aflat că, pe luna ianuarie Planul a fost îndeplinit în procent de 104,66%, ceea ce înseamnă cu 5,7 milioane lei în plus.
“Pentru anul în curs, am fost anunțați că planul de încasări va fi cu circa 10% mai mare în fiecare lună decât cel de anul trecut. În ce privește rezultatele din prima lună din anul în curs, acestea ne situează pe primul loc în Regiunea de Nord Vest și pe primele 10 locuri dein țară”, a detailat vorbitorul.
Patronii și administratorii de firme răspund cu averea proprie
Citiți continuarea pe ediția tipărită a Informației Zilei de marți, 18 februarie
7 comentarii
D-le director ARDELEAN,chiar vreti sa va cred ca dupa ce v-ati laudat echipa prin ziare nu va mai informati cu privire la ce spun cei ce va platesc prin inconstienta confortul si la urma urmei huzurul in care va lafaiti?Astept in continuare raspunsul d-voastra!!!
Zilele trecute am primit o scrisoare recomandata si cu AR de la fisc prin care sint instiintat ca am restanta de 2 lei.Vrind sa lamuresc situatia ma deplasez la sediu,in luna decembrie am facut toate platile catre institutie.Surpriza,datoria a crescut inte timp cu valoarea scrisori primite,adica inca 4 lei.D-le director,vi se pare normal un asemenea comportament?Aceasta sa fie seriozitatea si disciplina ce troneaza in institutia pe care o pastoriti?Daca nu deranjez prea tare as dori un raspuns!
in venituri tot nu se reflecta!!!!1
Acesta nu e meritul lor, se lauda degeaba. E meritul celor de ne platim impozitele. Si stiti cum se poarta cu noi cei de la Finante- ORIBIL. In orice birou mergi acolo totate madamele sint mereu nervoase, tonul este mereu ridicat, lipsa de politete merge pina la nesimtire. DL DIRECTOR poate va verificati personalul si le cereti sa se comporte civilizat !!!
Bravo măi Mircea, harnic fecior….
Insemna ca sunt care au dat mai mult statului cu 4,66% decat trebuia, din iubire si patriotism :)))
“planu” a fost realizat Bravoooo, Bravooooo, Bravoooo!
astea il depășesc si pe ciuruitu…….
in curând vor ajunge la Scornicesti……