Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Adomniţei, arestat la domiciliu, se suspendă din funcţiile deţinute în PNL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi
Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, arestat la domiciliu, joi seară, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, a declarat că se va suspenda din funcţiile deţinute în PNL, adăugând că se simte ”şocat şi dezamăgit” de decizia Curţii de Apel Iaşi.

Cristian Adomniţei afirmă, într-un comunicat de presă transmis presei joi seară, după ce Curtea de Apel Iaşi a decis plasarea sa în arest la domiciliu, că este ”şocat şi dezamăgit” de decizia instanţei, dar că o va respecta, transmite corespondentul Mediafax.

”Sunt şocat şi dezamăgit de decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Iaşi, dar pe care o voi respecta întocmai, potrivit regulilor care guvernează statul de drept. Dat fiind caracterul definitiv al deciziei, voi face publice toate documentele care au stat la baza apărărilor mele şi care urmează să fie judecate şi de opinia publică”, arată şeful CJ Iaşi.

El spune, de asemenea, că se va suspenda din funcţiile deţinute în PNL, adăugând că oamenii care îl cunosc ştiu că este nevinovat.

”Mă voi suspenda din funcţiile politice deţinute în PNL. Toţi oamenii care mă cunosc şi mă iubesc ştiu că sunt nevinovat. Voi trăi tot restul vieţii cu conştiinţa împăcată. Condamnarea fiecăruia dintre noi este că trebuie să trăim cu propria noastră conştiinţă până la sfârşit”, precizează Adomniţei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, cercetat pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, a fost plasat în arest la domiciliu joi seară, în urma unei decizii a Curţii de Apel Iaşi, care a dispus aceeaşi măsură şi pentru angajatele CJ Iaşi, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, precum şi pentru Letiţia Popa, administrator al Laser CO SRL.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns