Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Adrian Rus: Sper ca Euro 2019 să fie o rampă de lansare și pentru mine

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Spune internaționalul de tineret al României

Prezență surpriză la redacția cotidianului Informația Zilei. Fotbalistul Adrian Rus, internațional de tineret al României, și component al echipei Sepsi OSK Sf. Gheorghe, cel mai vizibil reprezentant al Sătmarului în fotbalul național, a fost prezent în aceste zile în redacția cotidianului nostru, dar și în studiourile Informația TV. Prilej cu care ne-a acordat un interviu. Un interviu din care redăm acum câteva fragmente.

Interviul complet, cu câteva declarații surprinzătoare ale fotbalistului, va putea fi urmărit în cadrul emisiunilor de sport de la Informația TV.

Bun venit la Satu Mare Adi! Și mulțumiri pentru că ai acceptat invitația noastră.
Bine v-am regăsit! Am venit cu plăcere și voi veni și în viitor.

Anul 2018 e pe sfârșite. Cum l-ai caracteriza în câteva cuvinte?
Un an bun per ansambu. Am semnat cu o echipă puternică din campionatul României, am fost titularizat în echipa națională de tineret, ne-am calificat la turneul final din Italia. Și, foarte important, am avut o stare de sănătate bună care m-a ajutat să joc constant.

Acum, în prag de An Nou, ce-ți dorești pentru 2019?
În mare parte ce am spus mai înainte. Să joc constant la echipa de club, indiferent care va fi. Dacă voi juca la club sper să fiu și convocat la lotul de tineret. Iar în Italia, la turneul final, să facem o figură frumoasă. Pentru unii, sper că și pentru mine, Euro 2019 să fie o rampă de lansare.

Ai spus că vrei să joci la echipa de club indiferent care va fi. Ce înseamnă asta? Ai vreo ofertă de la o altă echipă?
Eu, cum probabil știți, am jucat în Ungaria, la mai multe echipe, chiar și în liga a patra. Dar ultima dată am fost în Liga 1, la Balmazujvaros. Dar sunt jucătorul Academiei Puskas, echipă de pe locul 9 în campionatul Ungariei. Am fost împrumutat la Sepsi pentru doi ani, dar acum am fost informat de impresar cum că Academia mă vrea înapoi. Deocamdată nu am informații sigure.

Crezi că o eventuală întoarcere la Academia Puskas ți-ar închide porțile naționalei României?
Nu știu. Adică nu cred. Dacă aș juca titular, dacă aș avea evoluții bune, atunci nu văd de ce nu aș putea fi convocat. Dar cum nu știu nimic sigur, nu pot face afirmații categorice în acest sens. Oricum, convocările le decide domnul antrenor Rădoi. Pe dumnealui trebuie să-l conving să mă cheme la națională.

Pe anumite canale se zvonește că ești dorit și la naționala Ungariei. Este adevărat?
Da, am auzit, dar nu a fost nimic oficial. Oricum, eu am și cetățenia maghiară și, în principiu pot juca pentru Ungaria cu toate că acolo am ceva probleme cu actele.

Cum te simți la Sepsi?
Nu mi-a fost ușor la început. Mi-am câștigat greu locul în echipă, nu am jucat deloc în primele 12 meciuri, titularizarea în echipă venind abia după ce am început să joc la națională. Dar trag tare și sper să-l conving pe domnul Neagoe să îmi ofere cât mai multe meciuri ca titular.

Unele persoane, cu greutate din fotbalul național, chiar foști componenți ai “Generației de Aur” văd în tine viitorul fundaș al naționalei mari a României. Ba chiar te compară cu Didi Prodan.
Onorante aprecierile dumnealor. Dar mai am foarte multe de făcut până a ajunge la un nivel mai înalt. Cât despre Didi Prodan, să nu uităm că el la vârsta mea era titular de bază în prima echipă a României.

Dar îți dorești să joci pentru prima echipă a României?
Cu siguranță da. Dar nu depinde numai de mine. De altfel, se spune că la următorul meci al primei echipe, domnul Contra va convoca o bună parte din jucătorii de la tineret.

Se vorbește de oferte de la FCSB, CFR Cluj. E ceva adevărat?
Am citit și eu prin ziare despre faptul că FCSB și CFR, două cluburi mari din România, sunt interesate de mine. Dar oficial nu știu să se fi făcut vreo ofertă. Cel puțin impresarul meu nu mi-a comunicat nimic.

Despre fotbalul sătmărean ce ne poți spune?
Că orașul, județul, oamenii de aici, merită mai mult. Cel puțin o echipă de Liga 2. Nu știu dacă și cei care au anii, puterea, își doresc asta. Oricum, eu revin cu plăcere la Satu Mare, iubesc oamenii de aici, țin legătura cu foștii colegi, antrenori, cu domnii Mircea Bolba și Mihai Sabău și cu mulți alții. Tuturor le urez multă sănătate, multe statisfacții în 2019. La mulți ani!

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns