

Fostul patron al trustului de televiziune Pro TV, Adrian Sârbu, a fost adus cu mandat de către procurori la Parchetul General, unde va fi audiat în dosarul Mediafax, după cum reiese din primele informaţii. Adrian Sârbu a fost reţinut luni seara pentru delapidare şi spălare de bani.
UPDATE: Adrian Sârbu, reţinut luni seară pentru 24 de ore de Parchetul ICCJ, afirmă că dosarul MEDIAFAX are ca scop distrugerea instituţiilor media pe care le-a construit în ultimii 25 de ani.
“Cazul Mediafax – Adrian Sârbu, fabricat la comanda lui Pontaghiţă şi a camarilei lor, are drept scop distrugerea Mediafax, Gândul, Ziarul Financiar, instituţii media pe care le-am construit în ultimii 25 de ani şi pecare le-am menţinut independente politic”, susţine Adrian Sârbu.
Potrivit unor informaţii, Adrian Sârbu era la o discuţie cu Marian Vanghelie în momentul în care a fost săltat.
Prejudiciul adus statului în dosarul Mediafax este de aproape de peste 26 de milioane de euro. Surse citate de B1 TV şi România TV spun că patronul Mediafax este urmărit penal pentrru evaziune fiscală.
Surse citate de B1 TV spun că Adrian Sârbu este urmărit penal pentru evaziune fiscală în acest dosar, care a adus statului un prejudiciu de peste 26 de milioane de euro.
Reprezentanţi ai Parchetului General au declarat pentru Agerpres că Adrian Sârbu este audiat în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de investigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. În acest dosar sunt cercetate penal mai multe persoane, trei fiind arestate preventiv, respectiv Roxana Grigoruţă şi Sorin Dinu, persoane cu funcţii de conducere în SC Mediafax Group SA, şi avocatul Dragoş Chiş.
Fii primul care comentează