
Curtea de Arbitraj din cadrul EHF a anuntat ieri ca mentine decizia Tribunalului de Arbitraj, din 6 august 2009, in care fostul antrenor al nationalei masculine, Aihan Omer, a fost suspendat pentru cinci ani din toate competitiile internationale dupa implicarea in scandalul “mita pentru arbitri”. Decizia de ieri vine in urma apelului depus de tehnicianul roman la Curtea de Arbitraj, acesta fiind respins. Astfel, antrenorul Aihan Omer va putea conduce o echipa de club in cupele europene sau o echipa nationala abia dupa expirarea suspendarii, incepand din 6 august 2014. Tribunalul de Arbitraj al EHF a decis in luna august suspendarea pe cinci ani a antrenorului nationalei masculine a Romaniei Aihan Omer, din competitiile internationale, in urma implicarii in cazul “mita pentru arbitrii”, danezi care urmau sa conduca meciul retur cu Muntenegru, din play-off-ul CM din 2009. Probele care au dus la dictarea amenzii, dar si la suspendarea pe urmatorii cinci ani a lui Petru Paleu si a lui Aihan Omer, s-au bazat pe declaratiile arbitrilor danezi Martin Gjeding si Mads Hansen, care au fost facute la opt luni de la disputarea partidei din 14 iunie 2008.
Fii primul care comentează