Asculta acest articolForța lor de penetrație în societate nu este neapărat în ordinea aceasta. Puterea legislativă, ca atribut al Parlamentului, ar trebui să primeze. În realitate puterea legislativă devine o anexă a guvernului, puterea executivă fiind cea care are în mână și pâinea și cuțitul.
Pâinea înseamnă banii, bugetul, iar cuțitul decizia de a-i putea repartiza după bunul plac în primul rând al primului ministru, de regulă președintele partidului care guvernează. Așadar când vorbim despre putere vorbim de fapt despre puterea politică.
Coborând pe spirala ierarhică, de la puterea centrală ajungem la puterea locală. Aici Executivul înseamnă primăriile, iar legislativul este reprezentat de consiliile locale.
Întrebăm noi: câți consilieri locali și chiar județeni sunt figuri marcante, cu o mare notorietate în rândul populației? Doar cei care eventual fac scandal.
Instituția consilierului local nu există. În urmă cu ceva ani un partid a lansat cu mare tam-tam o campanie numită “Consilierul de pe strada ta”. Drept urmare acel partid nici nu a trecut pragul electoral.
Când vorbim despre o primărie, în realitate vorbim despre primar. El este omul care are în mână și pâinea și cuțitul. Adică și banii și decizia de a-i repartiza cam cum vrea. Consiliul are doar un rol decorativ, așa cum, de altfel, are și Parlamentul.
Pornind de la această schemă simplificată a puterii putem înțelege de ce se dă o luptă atât de acerbă pentru ocuparea funcțiilor care contează în administrația locală: primar și președinte de consiliu județean.
O întreagă istorie, o poveste fără sfârșit s-ar putea scrie despre pixul primarului. Vrea cineva să-și deschidă un mic magazin la stradă? Trebuie autorizație. Echipa tehnică întocmește dosarul, care ajunge la primar. Primarul aprobă sau nu aprobă.
De la cea mai mică comună până la orașe, municipii, capitala țării, totul stă în pixul primarului. De exemplu primarul sectorului 3 din București, Robert Negoiță, spunea că a vrut să repare o stradă, în sectorul său, dar nu i-a dat acordul primarul general al Capitalei. De ce? Pentru că nu a vrut.
Tot ce ține de administrația unei localități stă în pixul primarului. Din fericire majoritatea primarilor sunt persoane responsabile și din acest motiv cei mai mulți dintre ei obțin mai multe mandate.
Este și bine și rău. Este bine că există o continuitate, este rău că nu se reîmprospătează administrația. O persoană care stă prea mult pe aceeași funcție de conducere, deseori discreționară, i se urcă puterea la cap. Adică ajunge să confunde primăria cu propria ogradă.
Aici intervine opoziția. Există opoziție la nivel local? Și dacă există ce instrumente are la îndemână? Votul în consiliul local. Acesta este singurul instrument democratic la îndemâna partidelor care nu fac parte din majoritatea care decide într-un consiliu local.
Dacă primarul nu are majoritate în consiliu nu poate lua decizii majore. Aceasta este problema care se discută pe marginea alegerilor din București. Dacă va câștiga Nicușor Dan al doilea mandat de primar general, îi va fi greu să facă o majoritate în Consiliul General al Capitalei care să-l susțină.
Pornind de la acest exemplu, partidele ar trebui să înțeleagă cât de important este să obțină cât mai mulți consilieri locali. Din păcate, aproape întreaga campanie electorală locală se concentrează pe votul pentru primari și președinte de consiliul județean.
În alte țări fiecare consilier își face propria lui campanie electorală. Votul listei de consilieri locali fiind considerat unul politic, la noi consilierii locali se confundă cu sigla partidului.
Consilierul local ar trebui să devină o voce ascultată în comunitate, nu doar o mână ridicată în sus votând PENTRU sau ÎMPOTRIVĂ după cum îi dictează partidul.
Fii primul care comentează