
Pentru rezultatele deosebite obținute la floretă în 2013
Un gest demn de admirat a fost făcut miercuri către Primăria Dorolț. Primarul Mihai Găman și viceprimarul Alexandru Vincze au intrat în jurul orei 16.30 în sala de scrimă “Alexandru Csipler” din municipiul Satu Mare acolo unde au ținut neparat să le premieze pe floretistele de la CS Satu Mare, Alexandra Lazin și Alexandra Haidu.
Cele două sportive locuiesc în comuna Dorolț, iar în anul 2013 au obținut rezultate deosebite. Pentru asta Consiliul Local din comună a hotărât ca fetele să fie răsplătite cu un buchet de flori, câte 1.000 de lei și o diplomă care s-a acordat “în semn de recunoștință pentru rezultatele deosebite obținute cu ocazia concursurilor de floretă pe parcursul anului 2013, cât și pentru promovarea spiritului sportiv în comunitatea locală din comuna Dorolț”. De felicitări și mici cadouri nu “au scăpat” nici antrenorii fetelor Attila File, Arnold Izsaki și Eva Lengyel.
Ambele floretiste au 15 ani și au fost descoperite de către antrenorul de la CS Satu Mare, Arnold Izsaki, la Școala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu”. Practică acest sport de șase ani iar în tot acest timp au obținut rezultate foarte bune atât la competițiile internaționale cât și la cele naționale. Referindu-ne la cele din urmă, în 2009 au concurat la Campionatul Național de 10-11 ani, unde Lazin a terminat pe primul loc, iar Haidu pe locul trei. Doi ani mai târziu, lucrurile s-au inversat la C.N. Under 13, Lazin devinind campioană națională, iar Haidu cucerind medalia de bronz. Tot atunci, împreună cu echipa au obținut medalia de argint. Anul acesta sătmărencele au luat medalia de argint cu echipa, atât la C.N. Under 15 cât și la C.N. de cadeți. Antrenorul Arnold Izsaki vede un viitor strălucit pentru cele două floretiste care sunt foarte harnice, serioase și fac până la 9 antrenamente pe săptămână.
1 comentariu
Sunteti de toata nadejdea, domnule primar Mihai GAMAN si dle viceprimar Alexandru VINCZE si de toata admiratia! Felicitari pentru gestul si generozitatea fata de MINUNATELE SI TALENTATELE floretistele ALEXANDRA LAZIN și ALEXANDRA HAIDU. Cate o mie de lei pt fiecare reprezinta , intr-adevar, un gest deosebit de frumos…Bravo, domnilor! Bravo, fetelor si mult succes! Tot respectul antrenorilor minunati Attila File, Arnold Izsaki și Eva Lengyel !