Alfabetul hieroglific egiptean a fost descifrat în septembrie 1822

Asculta acest articol

Francezul Jean-François Champollion a descoperit cheia enigmei milenare

Scrierea hieroglifică egipteană a fost o mare enigmă pentru orientaliştii europeni până ce francezul Jean-François Champollion a reuşit la mijlocul lunii septembrie 1822 să afle cheia problemei, în timp ce multe încercări anterioare s-au dovedit falimentare.

De la vârsta de cinci ani, Jean-François s-a dovedit un copil precoce, supradotat, cum am spune noi La acea vârstă, mama îi citea pasaje din Biblie, pe care el le reproducea din memorie, făcând singur legături între semnele necunoscute ale tiparului şi cuvintele noi învăţate.

Un geniu lingvistic

La 12 ani cunoştea perfect latina şi greaca, începând să se preocupe, cu ajutorul fratelui său mai mare, de studiul altor limbi orientale: ebraica, siriana, caldeana, araba, copta. La 17 ani era primit la Academia de Ştiinţe, unde şi-a permis să emită pentru prima dată ideea că limba coptă este o formă târzie a limbii vorbite în Egiptul Antic.

La 1 septembrie 1801, întocmeşte pentru prima dată o hartă privind imperiul faraonilor. Dar preocuparea lui principală era scrierea egipteană. Cercetarea fără rezultat a hieroglifelor făcuse atâta vâlvă printre cercetători, încât nu puţini erau tinerii dornici să se lanseze în această aventură.

Piste false

Exista ideea că scrierea egipteană avea la bază regula fonetică, unde fiecărui semn îi corespunde un anumit sunet. Riposta la asemenea idee era faptul că numărul mare de semne nu părea să justifice baza unui alfabet cu atâtea simboluri.

Unii socoteau că scrierea egipteană este de natură silabică, adică fiecărui semn îi corespunde o silabă sau un grup de sunete, asemănător scrierii din Extremul Orient. Şi aici exista o problemă: unele semne se repetau cu frecvenţă prea mare ca să justifice, la tot pasul, aceleaşi silabe.

Cea mai probabilă părea ideea că scrierea este iconografică, deci fiecărui semn îi corespunde un echivalent în natură. Rămânea însă aceeaşi obiecţie, a unor echivalenţe prea frecvent întâlnite, imposibil de explicat prin revenirea sensului, obsesiv, în scriere.

Piatra de la Rosetta

Champollion era nedecis asupra celor trei variante şi era tentat să caute o a patra. Cheia descifrării hieroglifelor a pornit de la ceea ce se numeşte “Pierre de la Rosette”, o stelă egipteană, din timpul lui Ptolemeu al V-lea, datată 195 î.e.n. Realizată din granit, piatra are formă dreptunghiulară şi cuprinde trei inscripţii în trei scrieri diferite: hieroglifica, demotica (greaca “vulgară“) şi greaca koine.

Bazandu-se pe inscripţiile pietrei , Jean-François Champollion a reuşit să folosească metoda comparativă. După ce a citit şi a memorat foarte bine înscrisul grecesc, el a procedat exact ca în copilărie, când făcea legătura între textul din Biblie citit de mama sa şi caracterele din carte. Piatra de la Rosetta conţinea 486 cuvinte greceşti şi 1.419 hieroglife necunoscute.

Compararea înscrisurilor de pe piatră a dus la descifrarea hieroglifelor. Ele s-au dovedit a nu fi nici simboluri, nici litere, nici pictograme, ci o combinaţie din toate acestea, lucru explicabil prin numărul mai mare de semne egiptene. Practic, egiptenii desenau foneme cu echivalent semantic.

A fost un moment de senzaţie în lumea ştiinţifică a vremii în septembrie 1822, când Jean-François a făcut cunoscute Academiei descoperirile sale, prezentând şi conţinutul unui citat din text, descifrat fără niciun dubiu: “Ptolemeu, cel ce trăieşte veşnic, cel ce este iubit de Ptah, Epifanul, Eucharistos, fiul regelui Ptolemeu şi al reginei Arsinoe, a făcut multe lucruri bune pentru temple şi locuitorii lor şi tuturor ce se aflau sub stăpânirea lor, prin aceea că este un zeu şi fiu de zeu şi al unei zeiţe, asemeni lui Horus, fiul lui Isis şi Osiris, care l-a ocrotit şi pe tatăl său”.

A murit tânăr

În 1826 i se încredinţează postul de conservator al colecţiilor egiptene din Luvru. Îl convinge pe regele Carol al X-lea să cumpere faimosul Obelisc din Luxor, instalat în Place de la Concorde. Starea de sănătate i s-a înrăutăţit, mai ales pe fondul gutei contractate în călătoriile sale în Egipt. I se acordă titlul de profesor titular la catedra de “Antichităţi egiptene” la “College de France”.

A reuşit să-şi ţină lecţia inaugurală, dar boala s-a agravat galopant, iar la 4 martie 1832 Champollion moare, la numai 41 de ani, fiind îngropat, conform propriei dorinţe, lângă prietenul său Joseph Fourier, la cimitirul Pere Lachaise, unde se odihneşte şi azi.