Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PREMIANT DIN TARNA MARE

Alin Tipuş, premiul I la Festivalul de Folclor “Petre Săbădeanu”

Asociaţia Naţională de Folclor din România, Uniunea Mondială de Folclor şi Fundaţia Culturală „Şopterean” au organizat în perioada 7-8 octombrie 2023...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

… cea de-a VIII- a ediţie a Festivalului – Concurs Internaţional de Interpretare a Cântecului Popular, „Petre Săbădeanu”.

Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureş şi a fost susţinut de către Consiliul Judeţean Mureş, respectiv Consiliul Local şi Primăria comunei Sântana de Mureş.

După preselecţie au rămas în concurs nouă solişti, fiecare concurent la festival a interpretat două cântece: o doină sau o baladă şi un cântec ritmat cu acompaniamentul orchestrei profesioniste „Rapsodia Călimanilor”.

Tânărul Alin Tipuş, din comuna Tarna Mare, solist în cadrul Ansamblului Folcloric „Florile Tărnii”, a obţinut Premiul I, fiind remarcat printre zecile de concurenţi, ca fiind o voce care promite.

Juriul a fost format din: prof. dr. Dorel Cosma – preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.); Silvia Zagoreanu – directoarea generală a Centrului Naţional de Conservare a Pratrimoniului Cultural Imaterial Chişinău, Republica Moldova; Iulian Praja – managerul Centrului Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş; Dorina Oprea – Artist Emeritus al cântecului popular şi profesor la Şcoala Populară de Arte Târgu Mureş; drd. Bianca Angela Cionca – interpretă de muzică populară şi referent cultural al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

Delegaţia sătmăreană a fost formată din: Robert Laszlo – managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, prim-vicepreşedinte a Asociaţiei Naţionale de Folclor din România (ANFR), membru în Biroul Executiv a Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.); drd. Bianca Angela Cionca – interpretă de muzică populară şi referent cultural; zongoraşul – Vasile Laza şi tânărul interpret – Alin Tipuş.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns