Image 1
Image 2

BENEFICII PENTRU COPII ȘI FAMILII

Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025

Alocația încetează în cazuri precum: decesul copilului; abandonarea studiilor de către tineri; modificarea rezidenței copiilor cetățenilor străini sau apatrizilor.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat o majorare a alocațiilor de stat pentru copii începând cu data de 1 ianuarie 2025.

 

Creșterea de 10,4% aduce un plus de 75 de lei pentru copiii sub doi ani sau cei cu dizabilități și de 31 de lei pentru cei peste doi ani.

 

Astfel, noile valori ale alocațiilor vor fi: 794 lei/lună pentru copiii sub doi ani și cei cu dizabilități (în creștere de la 719 lei); 323 lei/lună pentru copiii peste doi ani (în creștere de la 292 lei). Această majorare vine în continuarea unei alte creșteri de 13,8%, aplicată la începutul anului 2024, marcând astfel un sprijin continuu pentru familiile din România.

 

Cine beneficiază de alocația de stat?

 

Conform Legii 61/1993, alocația de stat pentru copii este un drept universal acordat tuturor copiilor din România, inclusiv celor ai cetățenilor străini și apatrizilor rezidenți, dacă aceștia locuiesc împreună cu părinții. Dreptul începe din luna următoare nașterii copilului și durează până la împlinirea vârstei de 18 ani, sau până la finalizarea studiilor liceale sau profesionale pentru tinerii de peste 18 ani.

 

Copiii cu handicap beneficiază de o alocație majorată până la 26 de ani, dacă urmează o formă de învățământ preuniversitar.

 

Copiii aflați în plasament primesc o alocație specială, care din martie 2024 este stabilită la 1.194 lei/lună, reprezentând multiplicarea indicatorului social de referință cu 1,808.

 

Cum se acordă și cine primește alocația?

 

Plata alocației se face către unul dintre părinți, conform unui acord comun sau decizie tutelară sau copilului. Alocația se poate acorda copilului după împlinirea vârstei de 14 ani, cu acordul reprezentantului legal și pe bază de cerere și de asemenea, titularului major, după împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea, se pot acorda și altor persoane, precum tutori, curatori sau asistenți maternali, în funcție de caz.

 

Alocația încetează în cazuri precum: decesul copilului; abandonarea studiilor de către tineri; modificarea rezidenței copiilor cetățenilor străini sau apatrizilor.

 

Persoanele care primesc alocația au obligația să comunice orice schimbări în componența familiei sau legat de domiciliu în termen de 15 zile. Nerespectarea acestui termen poate atrage sancțiuni între 500 și 2.000 de lei.
Pentru mai multe detalii despre condițiile și actele necesare pentru acordarea alocației, se poate consulta lista oficială publicată de ANPIS.

 

 

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*