Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Anca Boagiu, banuita ca a primi donatie un apartament de lux

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu, a precizat în legătură cu susţine că nu are nimic de ascuns în privinţa bunurilor pe care le deţine, iar acest lucru poate fi verificat în declaraţiile sale de avere.

Precizarea acesteia vine ca urmare a apariţiei în presă a unor informaţii potrivit cărora fostul ministru al Transporturilor ar fi intrat în posesia unui apartament de lux în judeţul Constanţa, prin intermediul unei donaţii făcute printr-un intermediar de omul de afaceri Nelu Iordache, arestat în prezent pentru fapte de corupţie.

”Remarc faptul că toate poziţiile mele publice referitoare la viitorul democratic al României deranjează rău. Dar asta nu mă va opri niciodată să lupt pentru o Românie europeană aflată în graniţele Uniunii Europene. (…) Nu am avut şi nici nu am nimic de ascuns. (…)

Tot ce deţin este public şi este detaliat în declaraţiile de avere pe care le poate verifica orice cetăţean. Sunt un demnitar care a respectat întotdeauna toate rigorile legii, fapt care mi-a permis să sancţionez ferm orice abatere şi orice abuz”, a precizat vicepreşedintele PDL, într-un comunicat transmis joi Agerpres.

 

Anca Boagiu spune că în calitate de ministru al Transporturilor a luat măsuri în favoarea şi nu în defavoarea statului român.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns