… declanşează proteste contra inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor din ONRC faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupațională justiție, tratament disproporţionat în raport cu importanţa activităților derulate și cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţii din ONRC, în actualul context economic şi financiar marcat de obligațiile legate de implementarea PNRR.
SAONRC cere Guvernului României demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15% având în vedere faptul că ONRC este instituția publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiție. Totodată sindicaliștii revendică acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariaţi din familia ocupațională “Justiţie”. În scopul susţinerii revendicărilor salariaţilor din ONRC, SAONRC declanşează acţiuni sindicale conform următorului calendar: * 18-22 aprilie 2024 – grevă de tip japonez la nivel naţional-membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest şi îşi vor îndeplini atribuţiile de serviciu cu exces de zel; * 23-25 aprilie 2024 – începând cu ora 13:30 – mitinguri organizate la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor; * 26 aprilie 2024 – începând cu ora 11,00 – miting la sediul Ministerului Justiţiei; * Începând din luna august 2024 – declanşare conflict colectiv de muncă. Informațiile ne-au fost transmise de către Florentina Florescu, reprezentant Grupa Sindicală ORCT Satu Mare.
Fii primul care comentează