Un număr de 23.662 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, potrivit datelor furnizate de agenţii economici.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru poziţiile: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.679 de locuri de muncă); lucrător comercial (1.054 locuri de muncă); agent de securitate (1.008); manipulant mărfuri (985); muncitor necalificat în industria confecţiilor (953); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (699); montator subansamble (678); sudor (625); ambalator manual (591); confecţioner-asamblor articole din textile (529); lăcătuş mecanic (495).
Din totalul locurilor de muncă, 1.489 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; specialist în domeniul calităţii; programator; funcţionar administrativ; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală etc.), iar 5.416 locuri de muncă sunt dedicate persoanelor cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; manipulant mărfuri; agent de vânzări; ambalator manual; vânzător etc).
Alte 7.362 locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii profesionale (sudor; lăcătuş mecanic; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice; confecţioner-asamblor articole din textile; stivuitorist etc), restul de 9.395 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale.
Baza de date a ANOFM este în dinamică şi se actualizează în timp real în funcţie de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum şi de numărul repartiţiilor emise în vederea ocupării.
Pe de altă parte, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 568 locuri de muncă vacante, cele mai multe în Germania – 252, pentru tăietori de carne şi lucrători în producţie.
În Danemarca sunt disponibile 165 de locuri de muncă, pentru lucrători în agricultură.
Un număr de 80 locuri de muncă sunt anunţate în Norvegia, pentru poziţiile schelar, mecanic auto, tâmplar, betonist, şofer de autobuz.
Alte 27 locuri de muncă sunt vacante în Finlanda, pentru poziţiile mecanic caroserie auto, muncitor asamblare, muncitor în industria alimentară.
În Olanda sunt disponibile 23 de locuri de muncă, pentru lucrători în pepinieră şi muncitori, iar 7 locuri de muncă sunt vacante în Estonia, pentru sudori şi tăietori de lemne.
În Franţa sunt anunţate 7 locuri de muncă, pentru farmacist, sudor, mecanic utilaje agricole, iar 3 locuri de muncă pentru îngrijitori sunt disponibile în Irlanda.
Un loc de muncă pentru chirurg plastician este anunţat în Elveţia, iar un loc de muncă pentru manager trafic aerian este vacant în Malta.
Fii primul care comentează